Milionarul care ar putea prelua Dinamo: ”Nu mi-e rușine că am făcut bișniță”

Mohammad Murad, 57 de ani, omul de afaceri aflat în tratative să preia Dinamo, a devenit unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din România, după patru decenii petrecute în țara noastră.

Libanezul are afaceri multiple, în domeniul hotelier, în industria alimentară și în cea de fast-food, plus altele mai mici. A sosit în 1982 în România, pentru a face – și a absolvi – Facultatea de Medicină din Iași.

”Am plătit 40.000 de dolari pentru 7 ani”

În Epoca de Aur, conform cifrelor neoficiale, au fost jumătate de milion de studenți arabi, veniți la studii, o adevărată sursă de valută pentru regimul condus de Nicolae Ceaușescu.

”Am plătit în jur de 40.000 de dolari pentru 7 ani de Medicină. Era aproximativ 4.000 de dolari pe an, plus alte taxe mai mici. Acesta a fost costul pentru a deveni medic, dorința tatălui meu”, a dezvăluit Murad în octombrie 2021 în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D.

Cum a început să facă bani

Nu îi este rușine să recunoască faptul că a făcut bișniță, după ce în primele zile de după Revoluția din 1989 a investit 7.500 de dolari în achiziționarea a cinci apartamente în București.

Ulterior, a cumpărat hoteluri pe Litoralul românesc, în Mamaia. Olimp și Jupiter, plus afaceri uriașe în imobiliare, un adevărat latifundiar al acestei zone a țării.

”Mi-am dat seama că totul se va schimba în România. Iar pe 31 decembrie 1989 am dat anunț în ziar, în România Liberă, în care am spus că vreau să cumpăr un apartament în București, erau ieftine. Și am cumpărat 5 apartamente la 1.500 de dolari bucata.

În 1993, m-am transformat din bișnițar în om de afaceri. Apoi, am citit să învăț de management, ce înseamă firmă, directori. La mine acasă e altă cultură, totul e pe cash. Aici, e pe hârtie, cu contabil. Am avut în viața de student momente când luam o cămașă de aici și-o vindeam acolo, dar în rest am fost un student normal. Nu e nicio rușine că am fost bișnițar, important e să nu rămâi acolo”, a explicat omul de afaceri.

”Dacă simt o afacere, o fac”

Este multimilionar, dar a și fost păcălit. Averea sa este estimată conform ultimului top Capital, la 130-150 de milioane de euro.

”Dacă simt o afacere, o fac. Am început de la 50 de dolari! Am luat țepe multe, una chiar zilele trecute. Mi-e și rușine să o spun, deși nu e secret. Am luat o țeapă de 6 milioane de dolari, de la un prieten, care e mare om de afaceri în România. Asta e cea mai mare țeapă”, a spus businessman-ul, care era să intre în colaps cu ocazia crizei mondiale din 2008.

N-am fost niciodată un mafiot. Că eu sunt cu pas înainte, înseamnă mafie?! Nu sunt ușă de biserică, dar nu fac orice pentru bani. Am pretenția să fiu diferit, experiența pe care o am să dea valore”, se laudă Mohammad Murad.

A participat și la Revoluția din 1989!

”M-am bucurat pentru bucuria oamenilor. Eram un student, nu aveam pic de responsabilitate. Am fost printre primii care au ajuns în locul de unde a plecat Ceaușescu, lângă Hotelul Athenee Palace (n.r. – fostul sediul al Comitetului Central, actualul Palat al Ministerului de Interne), la ora 11 fără 20 fix. Le-am spus celor de lângă mine să mergem să luăm Televiziunea Română, pentru că de acolo putem filma pentru oameni.

Am citit în istorie despre revoluții, știam ce se poate întâmpla în astfel de momente. Și ne-am dus la TVR, am fost în primele mașini ce-au ajuns acolo. Am pus întrebarea, celor de lângă mine: «Dacă acum îl găsim?!

O să zică: «Înțeleg acum că românii fug după mine, dar voi, arabii, de ce?». M-am întors la cămin, pentru a afla a doua zi că vinovații am fi noi, arabii, eram considerați teroriști. A fost o întâmplare frumoasă pentru mine, mă bucur că am trăit-o, îmi pare rău pentru cei ce au murit și pentru haosul creat”, a mărturisit Murad.

Citește și

Din cauza cui suferă Adrian Năstase la Dinamo: ”S-au pierdut ocazii”