Dinamo vrea să continue mercato estival, așteaptă răspunsuri de la fotbaliștii pe care oficialii clubului i-au contactat în dorința de a-i aduce la gruparea din centrul Capitalei.
Unul dintre jucătorii pe care bucureștenii i-ar fi dorit, în continuare, la Dinamo, este aproape imposibil de adus în acest moment.
Pavicic a început antrenamentele la Aris Salonic
Dinamo ar fi dorit să continue cu fotbalistul croat, însă mijlocașul central s-a întors la Aris Salonic, gruparea de care aparținea. Mai mult, momentan, jucătorul este pe lista antrenorului Apostolos Mantzios.
Pavicic a început antrenamentele la Aris, echipa a plecat de câteva zile în cantonament în Olanda, la Schiedam. Cu această ocazie, pe lângă sesiunile de pregătire, formația elenă a disputat ieri un meci amical cu AZ Alkmaar. S-a terminat 2-1 pentru batavi, iar Pavicic a evoluat în repriza secundă.
Aris nu e interesată acum de un nou împrumut
Aris nu este interesată de o nouă mutare a lui Pavicic, cel puțin nu gratis. Croatul mai are doi ani contract cu grecii. Momentan, staff-ul tehnic al lui Aris se bazează pe serviciile lui Pavicic. De aceea orice tentativă de revenire la Dinamo este ieșită din calcul în acest moment.
1gol și 3 assist-uri a adunat Pavicic pentru Dinamo în 20 de meciuri în 2024
Domagoj Pavicic obișnuit cu salarii mari
Dinamoviștii vor să continue mutările din mercato. Doar că nu este atât de ușor. Jucătorii vor salarii consistente. De exemplu, și Pavicic avea un salariu de 15.000 de euro pe lună la București. Unul mare pentru România, dar sub ceea ce câștigă la Salonic: 25.000 de euro pe lună.
Și a avut salarii și de câte 30.000 de euro pe lună. A mai evoluat pentru Dinamo Zagreb, Rijeka și Konyaspor, printre altele.
Citește și
Irina Loghin a dezvăluit care este obiceiul ce-l face și acum în fiecare dimineață, la 85 de ani