Cu ce sumă vrea Murad să preia Dinamo. Condiția impusă de libanez

Dinamo ar putea să ajungă pe mâinile lui Mohammad Murad, 58 de ani, un multimilionar care a fost și în 2022 în discuții să preia clubul, de la Ionuț Negoiță. Ulterior, a fost sponsor al grupării din Ștefan cel Mare.

Acum, așa cum a dezvăluit el însuși, este în tratative să preia pachetul majoritar de acțiuni la Dinamo (detalii aici).

Condiție obligatorie: să mai vină un asociat

Omul de afaceri libanez are o avere de aproximativ 150 de milioane de euro, conform Top 300 Capital. Conform Playsport, afaceristul pune pe masă 1,2 milioane de euro pentru a prelua Dinamo!

Totuși, există și o condiție: lângă el trebuie să mai vină cineva și să susțină clubul cu cel puțin aceeași sumă.

”Vineri, zi decisivă”

”Lucrurile sunt bune, ne-am întâlnit, am discutat. Până vineri, vom ști exact ce se întâmplă, cum stau lucrurile! E adevărat, sunt multe lucruri de pus la punct”, a reacționat Murad, la plecarea de la întâlnire.

”Eu zic că sunt șanse bune să vină cineva la Dinamo și să investească. Un investitor vă pot spune clar că există, care vrea să vină cu 50%, dar caută un partener. E vorba de cineva care nu a condus în fotbal până acum”, a reacționat Vlad Iacob, pe 15 iulie.

Astfel, ziua de vineri, 5 august, se poate dovedi decisivă pentru Dinamo. Pe modelul Dan Șucu la Rapid, și ”câinii” pot intra într-o nouă eră. Totul se poate întâmpla la o zi după primul meci din istorie, din Liga a 2-a, cu Progresul Spartac.

Citește și

Dan Negru s-a dezlănțuit: ”Eu am fost complice”. Pe cine numește ”păcălici”