Burcă îi răspunde lui Iacob: „Îmi plac foarte mult femeile”

Ovidiu Burcă, 43 de ani, antrenorul lui Dinamo, a susținut azi conferința de presă premergătoare meciului cu FC Voluntari de sâmbătă, ora 21:45.

Fiecare cu soție și cu copii

Pe lângă afirmațiile făcute despre partida cu FC Voluntari, Burcă a ținut să-i răspundă lui Vlad Iacob, fostul administrator special al clubului, care a vorbit ieri despre relația dintre tehnicianul „câinilor” și Andrei Nicolescu, actualul administrator special. Ovidiu Burcă a precizat, fără a fi întrebat, că e heterosexual!

De altfel, antrenorul lui Dinamo e căsătorit și are doi băieți. Nicolescu e căsătorit la rândul său și are două fete.

Ovidiu Burcă: „Există un zumzet în spatele meu, dar sunt heterosexual”

„Aș vrea să-i mulțumesc lui Vlad pentru anul pe care l-am petrecut împreună. Noi am început împreună și aș vrea să-i mulțumesc pentru toată munca pe care a făcut-o.

Pe de altă parte, a făcut niște afirmații care nu-și aveau rostul, mai ales că noi făcusem un pact de neagresiune, să nu mai vorbim unii despre alții. Mă văd nevoit să lămuresc niște lucruri. A vorbit despre relația pe care o am cu Andrei Nicolescu.

În primul rând, aș vrea să stabilesc un lucru, pentru că există un zumzet în spatele meu: sunt heterosexual, spun asta deoarece știu că există multe discuții. Îmi plac foarte mult femeile. Sunt mulți care nu dorm seara de grija mea…

Apoi, relația mea profesională cu Andrei Nicolescu… când sunt la job, n-am prieteni, rude, familie. Încerc mereu să fiu cât se poate de obiectiv. Cu Andrei am avut o relație tensionată în ultimul meu an la Rapid. Eu sunt aici să-mi fac cât mai bine meseria.

În poziția asta mă țin doar rezultatele. Am văzut că l-a deranjat faptul că am spus că am încercat să-i fiu mentor, îmi cer scuze public dacă l-am deranjat. Ideea mea a fost să-l ajut cu niște sfaturi, am fost în poziția lui și m-am gândit că îl pot ajuta”.

Citește și

Premierul Ciolacu, mesaj pentru ”bombardierii” de pe plaje: „Toleranță zero”