A dezvăluit strategia lui Mulțescu: ”Suntem pe o corabie și ne atacă pirații”

Dinamo l-a adus pe veteranul Gigi Mulțescu, 69 de ani, ca să salveze echipa de la retrogradare. A doua oară la rând. Momentan, cel poreclit ”SMURD” nu a reușit minuni, două eșecuri cu același scor, 0-1, dar prestația din meciul cu CFR Cluj le-a dat speranțe roș-albilor.

Marius Mitran, angajat al LPF și jurnalist sportiv, a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Gigi Mulțescu, antrenorul lui Dinamo. Și el este de părere că experiența lui Gigi Mulțescu și-a pus amprenta în jocul și atitudinea fotbaliștilor de la Dinamo din meciul pe care bucureștenii l-au cedat in extremis în Gruia, după ce Marcel Bârsan a dat afară doi jucători ai oaspeților.

Mai mult decât atât, Marius Mitran a dezvăluit o discuție pe care a avut-o cu Gigi Mulțescu despre organizarea echipei pe teren și comparația cu o corabie atacată de pirați.

”Gigi Mulțescu face parte, după părerea mea, din cea mai mare echipă din istoria lui Dinamo, cea care a jucat o semifinală de Cupa Campionilor Europeni. Nu întâmplător a reușit atât de repede. E unul dintre cei mai mari antrenori care sunt astăzi în viață și pot să își facă meseria.

Am fost la o emisiune cu dumnealui și ne povestea despre felul în care e organizată apărerea. Am ținut minte o frază: «Eu le spun că suntem pe o corabie și pirații ne atacă dintr-o parte și noi trebuie să acoperim spatele, să nu plecăm niciodată de acolo unde este cârma. Spațiul care ține vaporul în viață este careul. Noi trebuie să ținem cont că avem ce apăra în spatele nostru și eventual să ieșim să omorâm și câțiva pirați».

Mă gândeam cât de simplu e să îi conectezi și să le explici niște rigori tactice, dar trebuie să fii Mulțescu ca să poți să transmiți asta”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.

Citește și

Ironii după ideea prefectului Capitalei. Bittman: ”Până la taxatoare”, Firea: ”Să vină cu biciul”