Sold-out la Dinamo – Voluntari. Cine va arbitra duelul decisiv

Dinamo a căzut din nou pe loc direct retrogradabil după eșecul din deplasare cu Botoșani, scor 1-2, în etapa #6 a play-out-ului Superligii. „Câinii” au pierdut din nou în minutele de prelungiri, însă suporterii au reacționat imediat.

Suporterii lui Dinamo s-au mobilizat și au cumpărat toate biletele pentru meciul cu Voluntari. Duelul va avea loc vineri, 26 aprilie, de la 20:00, pe „Arcul de Triumf”, și este un meci capital pentru cele două formații în lupta pentru evitarea retrogradării.

Dinamo – Voluntari, cu stadionul plin

Vor fi peste 7.000 de suporteri în tribune. Mobilizarea vine și în contextul în care este primul meci după suspendarea de două etape primită de alb-roșii ca urmare a incidentelor de la partida cu UTA Arad din luna martie.

Dinamo și Voluntari trec printr-o perioadă extrem de complicată din punct de vedere sportiv. Trupa lui Zeljko Kopic (46 de ani) este pe locul 15, direct retrogradabil, cu 20 de puncte după primele 6 etape din play-out.

De cealaltă parte, ilfovenii sunt pe 12, prima poziție deasupra locurilor de baraj, cu 22 de puncte. În sezonul regulat, Dinamo a învins-o de două ori pe Voluntari. Prima dată, pe 19 august 2023, scor 3-2, pe terenul ilfovenilor. Al doilea succes a venit pe 22 decembrie 2023, 1-0 tot pe „Arcul de Triumf”.

Radu Petrescu – arbitru

În cazul unui eșec, „câinii” sunt cu un pas în Liga 2, după parcursul sub așteptări din play-out, cu o singură victorie în 6 etape, două egaluri și trei eșecuri. De cealaltă parte, trupa lui Florin Pârvu are două victorii, două eșecuri și două rezultate de egalitate.

CCA l-a desemnat pe Radu Petrescu „centralul” partidei de mâine. La cele două linii vor fi Radu Ghinguleac și Romică Bîrdeș. Foarte importanți și arbitrii din camera VAR: arbitrul Sebastian Colțescu și asistentul Mihăiță Necula.

Citește și

Victor Ciutacu profețește retragerea lui Piedone: Nu există opțiunea de mijloc