Ironii după ideea prefectului Capitalei. Bittman: ”Până la taxatoare”, Firea: ”Să vină cu biciul”

Dan Bittman, ironic după anunțul prefectului Capitalei: ‘Să rămână un singur coş de magazin, care să se dea din mână în mână până ajunge în fund la taxatoare’

Într-o perioadă în care românii sunt tot mai drastici și nervoși vizavi de măsurile de restricție impuse de autorități, afirmațiile secretarului de stat Andreea Moldovan și ale prefectului Capitalei, Alin Stoica, au fost dezbătute pe toate planurile.

O eventuală carantină naţională, aşa cum a cerut secretarul de stat Andreea Moldovan, este “o măsură absurdă”, consideră Dan Bittman. Artistul a vorbit și despre posibilitatea reducerii coşurilor din supermarketuri și a restricțiilor la intrare, cum a spus prefectul Capitalei (detalii aici), solistul trupei Holograf tratând subiectul cu ironie.

”Atât se ştie. Politicienii noştri se întrec în măsuri una mai absurdă ca cealaltă şi e un concurs acum – cine inventează măsura cea mai absurdă, ăla câştigă. Nu am nicio problemă cu doamna Moldovan, îşi face meseria, ia un salariu şi trebuie să spună ce i se spune că trebuie să spună.

Dar să nu uite că ne-am mai carantinat o dată anul trecut, că ne-a fost bine toată vara. Bineînţeles că vine Paştele şi trebuie să stăm în casă, era previzibil că o să urmeze o carantină generală şi o aud vorbind cu lejeritate de evitarea aglomerărilor. Cum să evităm aglomerări, dacă vrem să mai mergem la serviciu?

Despre metrou, îl auzeam pe domnul Arafat spunând aseară o chestie pe care eu o spuneam de anul trecut, şi era ideea unor oameni deştepţi nu a mea, aceea de a intra la serviciu pe ore, tocmai pentru a descongestiona un pic metroul. Eu respect măsurile de protecţie, dar aceasta nu este o măsură de protecţie. Aceasta este aşa, o cursă contra cronometru, care vine cu măsura cea mai tâmpită pe aceea să o luăm.

Ideea cu coșurile de supermarket e mai stupidă ca a doamnei Moldovan. Aşa ar trebuie să facem, să radem toate coşurile şi să rămână un singur coş de magazin, care să se dea din mână în mână până ajunge în fund la taxatoare”, a reacționat Dan Bittman la Antena 3.

Și liderul social-democrat Gabriela Firea, fostul primar general al Capitalei, a oferit o reacție acidă despre ideea Prefectului Bucureștiului.

”Sunt măsuri aberante care nu se regăsesc în lumea civilizată, pentru că nu fac decât să sporească gradul de neîncredere, de suspiciune, de temere al populaţiei pentru ceea ce se întâmplă acum în ţară. Este lucru dovedit, aţi difuzat şi dumneavoastră imagini în momentul în care se închid magazinele mai devreme, se creează acea aglomerare, cam cu o oră înainte, ceea ce nu ne dorim.

Ceea ce spunea puţin mai devreme domnul prefect este desprins de realitate. Îmi pare rău, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar înseamnă că nu prea merge prin magazine, nu ştie cum funcţionează aceste lucruri.

A dat acel exemplu cu 100 de persoane, spre exemplu, într-un magazin mai mare într-un supermarket şi pe urmă, posibilitatea să se restrângă accesul. Dar cum monitorizează acei clienţi? Îi urmărește cineva dacă sunt mai mulți la lactate, sau la carne, sau la panificație, sau la dulciuri, sau la produse de îngrijire?

Sunt propuneri care sunt desprinse de realitate, pentru că nu au nimic de a face cu viața fiecărei persoane, cu ceea ce se întâmplă în mod curent într-un magazin. Deci eu cred că aceste măsuri sunt pur și simplu luate de oameni care nu au nicio legătură cu viața de zi cu zi, cu realitățile. Pur și simplu sunt oameni care vorbesc din teorie, nu din practică.

Vă dați seama ce aberație? Cum poți să contorizezi prezența unei persoane care circulă prin magazin? Vine cineva cu biciul și spune: ”Vedeți că sunteți prea mulți la iaurt, mai răsfirați-vă!”. Niște măsuri comunistoide, realmente și vă spun că nu am văzut așa ceva și circul și eu prin lume. Nu există un model care să semene cu al nostru, cu cel românesc, din păcate”, a spus Gabriela Firea.

Citește și

Motivul emoționant pentru care Octavian Șovre i-a cerut autograful lui Haaland