Se autopropune la Dinamo: „M-aș bucura”

Andreas Mihaiu, extrema dreapta în vârstă de 24 de ani, și-a reziliat contractul cu Chindia Târgoviște și nu ar spune ”nu” unei oferte venite din partea roș-albilor.

Jucătorul rămas liber de contract așteaptă promovarea lui Dinamo și se gândește la o revenire în „Ștefan cel Mare”. Oricum, până atunci, ar trebui ca Dinamo să rezolve problema transferurilor, momentan, clubul având interdicție.

La Dinamo, ajunsese exilat

Cotat la 200.000 de euro de către Transfermarkt, Andreas Mihaiu a jucat 11 meciuri pentru Chindia Târgoviște în acest sezon din Superliga, reușind să înscrie un gol într-un meci cu FC Botoșani.

În stagiunea precedentă, fotbalistul a bifat 10 apariții în tricoul lui Dinamo, în prima ligă, și a marcat un gol în poarta celor de la Academica Clinceni.

După o perioadă de jumătate de an petrecută la Chindia Târgoviște, Andreas Mihaiu și-a reziliat contractul cu dâmbovițenii și acum poartă discuții cu alte echipe.

În interviul acordat pentru ProSport, Andreas Mihaiu a mărturisit că, deși în ultima perioadă petrecută la Dinamo a fost „exilat” la echipa a doua, ar reveni la gruparea din „Ștefan cel Mare”, mai ales în cazul unei promovări în Superliga.

„Echipă bună”

”Acum sunt acasă. Mă pregătesc și îmi fac antrenamentele. Încerc să rămân activ și să nu am prea mult timp liber.

Bineînțeles că îmi doresc să îmi găsesc echipă cât mai repede. Sunt ceva discuții, dar încă nimic sigur.

M-aș bucura ca Dinamo să revină în Superligă. Are echipa bună, știu majoritatea jucătorilor și are capacitatea de a promova. Nu aș zice nu unei posibile întoarceri.

Am urmărit parcursul echipei și am văzut și noile idei de management. Ar fi foarte bine să vină un om potent financiar și să ajute Dinamo”, a reacționat Mihaiu pentru sursa citată.

Citește și

Cum se pregătește Smiley de nunta cu Gina Pistol: ”Aia e”