Raed Arafat, la 7 ani după incendiul de la Colectiv: ”Dacă mă simţeam vinovat de ceva, poate că plecam”

Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat sâmbătă, 5 noiembrie, la PrimaTV, că, din punctul lui de vedere, intervenția petrecută în octombrie 2015 după incendiul din clubul bucureștean ”Colectiv” a fost una corectă, cu respectarea legii din acel moment, ulterior îmbunătățită, relatează news.ro.

Imaginile cu primele minute ale intervenției, ținute ascunse timp de patru ani și publicate în 2019 de Libertatea, arată momentele de haos. La fel, raportul Corpului de Control al Guvernului Cioloș, publicat în 2016, subliniază erori grave în intervenția pompierilor din acea noapte.

”Eu nu am nicio teamă”

”Criticii mei să vină să îmi spună ce nu a funcţionat la Colectiv. Eu nu am nicio teamă să zic părerea mea şi părerea mea am auzit-o zisă prima dată de către observatori din afara ţării, care sunt specializaţi în domeniu, nu controlori de corpuri de control care au venit şi şi-au făcut treaba, care erau jurişti habarnişti despre sistemul de urgenţă.

Şi aici mă refer când au venit atunci de la corpul de control al premierului şi au scris că intervenţia a fost sub medie”, a declarat Raed Arafat, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, potrivit sursei citate.

Șeful DSU a afirmat că ”cel care stabileşte că o intervenţie este sub medie trebuie să înţeleagă mecanismele de intervenţie”.

”Noi am avut o discuţie, era un coleg cu mine şi era atunci ministru de Interne domnul Tobă, căruia nu i-a convenit raportul Corpului de Control al premierului pentru că l-a văzut ca un raport care nu era corect faţă de noi şi care venea cu foarte multe chestii care erau lipsite de orice adevăr”, a punctat Arafat.

Comparație cu Franța

Şeful DSU a susținut apoi că resuscitarea pe caldarâm a victimelor a fost făcută corect, deşi impactul emoţional a fost mare, potrivit news.ro. „Ne-au introdus în raport că noi am resuscitat într-un mod inadecvat sau impropriu pacienţii pe caldarâm. Da, dar după noi, după două săptămâni, după ce a fost Bataclan, în Franţa, unde resuscitau francezii victimele?

Victimele nu se resuscitează la distanţă, decât dacă este un pericol imediat, să pleci, ca să nu pui viaţa salvatorului în pericol. În momentul în care victima e în stop cardiac, resuscitarea se începe imediat, pe un plan dur. Planul dur poate să fie caldarâmul. Nu poţi să îi duci, unde să îi duc, la hotel? Unde să îi duc? Acolo se începe cu resuscitarea”, a afirmat el.

”Imaginile sunt dure, îmi pare rău, aţi văzut şi în Coreea de Sud acum, au avut ce au avut, unde resuscitau bolnavii? Nu numai populaţia, dar şi pompierii, pe şosea, acolo unde i-au găsit. Deci să vii tu, de la o structură de control, habarnist în domeniu şi să emiţi păreri, este un lucru extrem de grav”, a adăugat Arafat.

Raer Arafat: ”Sunt subiecte cu emoții”

Întrebat de ce ministrul sănătăţii de la acea vreme, Nicolae Bănicioiu, a spus că avem tot ce ne trebuie, Arafat nu a dorit să comenteze, dar a explicat că el nu a oprit transferurile pacienţilor în străinătate, aşa cum se vehicula.

”Eu nu vorbesc în numele nimănui, depinde cum intrepretezi, trebuie discutat ce a vrut să spună cu acest lucru. Sunt subiecte cu emoţii care sunt exploatate cel mai mult şi care au pe seama lor cele mai multe fane news-uri, poveşti şi folclor. Dacă le iei şi le analizezi la rece, e posibil să vezi altceva”, a precizat Arafat.

Citește și

MAE respinge declarațiile lui Putin despre faptul că România ar avea pretenții teritoriale față de Kiev