Dan Negru, vedeta de televiziune de la Kanal D, și-a arătat din nou dezamăgirea față de statul român, care i-a repatriat pe bani pe cei care voiau să fugă de războiul din Israel.
Nu repatriere, ci întoarcere în țară!
Iar printre companiile cu care statul s-a înțeles pentru locuri pentru români a fost și Tarom, companie deținută de statul român. Tarom a precizat că nu este vorba despre repatriere, ci doar despre o întoarcere în țară!
”Statul trebuie să dea, nu doar ne ia! Cum au făcut cu ucrainenii”
Această atitudine nu a fost deloc pe placul lui Dan Negru. Vedeta TV a postat un mesaj pe Facebook, prin care face apel la umanitate.
„M-a speriat umilința cu care statul i-a tratat pe românii repatriați din Israel. Măcar în declarații să fi fost mai umani! „Statul nu face caritate” a spus guvernu’ și i-a suprataxat la bani pe toți cei care s-au repatriat cu Tarom. Ba da! Statul trebuie să și dea, nu doar ne ia! Așa cum statul a ajutat financiar cetățenii ucraineni care fug de război, o putea face și cu românii care fug de război!”, a scris Dan Negru pe Facebook.
Cum au procedat alte țări
Vedeta de televiziune susține că alte state, precum Spania, Portugalia, până și Bulgaria și-au repatriat gratuit cetățenii.
„Statul român și-a suprataxat cetățenii în caz de forță majoră! Speriați-vă! La un posibil cutremur, statul ne va taxa salvarea de sub dărâmături! Fiți umani măcar în declarații! Învățați bunătatea! Bunătatea e singura măsură a omului”, a mai scris Dan Negru.
Ciolacu: ”Nu există zboruri umanitare”
Întrebat dacă statul va deconta unele bilete cumpărate de românii care au vrut să părăsească Israelul, Marcel Ciolacu a precizat: „Nu există zboruri umanitare. Nu putem transforma România și companiile românești în Crucea Roșie.
În funcție de cei care s-au deplasat și au fost repatriați, în funcție de veniturile lor, statul român, la diferite persoane, vulnerabile în ceea ce privește veniturile, va înapoia bani. Mai mult, am văzut la TAROM un preț fix, de 350 de euro.
Le mulțumesc, pentru că prin acest preț și-au acoperit doar costurile propriu-zise”.
Citește și