Amenințat cu depunctarea, Gigi Becali a răbufnit: ”Sunt hăituit! Oricum, nu vă recunosc, hai să vă văd!”

Gigi Becali a reacționat dur când a aflat că FCSB riscă inclusiv depunctarea, din cauza declarațiilor făcute de finanțator la adresa arbitrei Iuliana Demetrescu, cea care a arbitrat vinerea trecută meciul Voluntari – Mioveni.

GSP a dezvăluit astăzi că arbitrii din România pregătesc un protest masiv împotriva lui Gigi Becali. Finanțatorul celor de la FCSB se simte încolțit, chemat la comisii și cu riscul de depunctare la orizont, și a ieșit la atac.

Gigi Becali: „Mă simt hăituit, să intervină Răzvan Burleanu”

„Îl rog pe Răzvan Burleanu să intervină și să stopeze tot acest circ pornit împotriva mea. Deja încep să mă simt hăituit și pe fiecare zi vad că tot sunt amenințat cu judecata pe la comisii.

De unde să mă suspendați, mă, voi pe mine? Eu nu mai am nicio treabă în acte. I-am predat conducerea lui MM. Dar în primul rând eu personal nu vă recunosc pe voi. Nu recunosc niciun membru al vreunei comisii. Ați ajuns voi să mă judecați pe mine personal? Păi sunteți judecători la Tribunal și nu știu eu?

Nu înțelegeți că nu am nimic cu fata aia? Ăia e părerea mea și mi-o susțin, dar nu am nimic cu acea fată arbitru. Acum vreți să vă implicați și în lupta la titlu? Hai să văd eu că o să depunctați FCSB”, a reacționat patronul FCSB pentru Prosport.

Becali a trecut el la amenințări

„Păi unde am ajuns? Adică eu bag bani în fotbal și am început sa tot fiu amenințat cu judecata pe la comisii? Așteptați să se termine campionatul că o să vedeți voi unde vă fac eu de această dată plângeri, nu voi mie.

Deja încep să mă simt hăituit și pe fiecare zi aud că mi se pregătește ceva. Să o faceți și pe aia înainte de meciuri, protestul ăla al arbitrilor, ca să ne facem de râs și să ajungem la știri pe toate canalele. Ce i-am făcut acelei fete arbitru? Nu i-am făcut nimic”, a spus Gigi Becali.

Citește și

Cele trei ținte ale lui Ciucă la negocierile din Coaliție. UDMR amenință cu ieșirea de la guvernare