Cele trei ținte ale lui Ciucă la negocierile din Coaliție. UDMR amenință cu ieșirea de la guvernare

Mai mulți lideri din PNL i-au cerut premierului Nicolae Ciucă să obțină trei ținte la negocierile pentru formarea viitorului guvern: ministerele Transporturilor și Mediului plus Secretariatul General al Guvernului.

UDMR amenință că iese de la guvernare dacă pierde Ministerul Mediului.

„Nu ceda Transporturile!”, apelul disperat al lui Rareș Bogdan

„Nu e ok, nu e ok ce face Ciolacu. Nu ceda Ministerul Transporturilor!”, îi spune Rareș Bogdan lui Nicolae Ciucă într-o ședință ad-hoc în timp ce amândoi așteptau un lift în Parlament.

Discuția, surprinsă de reporterul Libertatea, a avut loc luni, după Congresul seniorilor PNL. În spatele ușilor, liderii PNL i-au spus lui Ciucă să nu renunțe la Transporturi, mai ales în condițiile în care sunt aproape de inaugurare aproape 100 km de autostradă.

Rareș Bogdan este printre cei care doresc să preia Ministerul Transporturilor și funcția de vicepremier. Protocolul semnat de PSD și PNL prevede că liberalii vor ceda Ministerul Proiectelor Europene, cel al Justiției și vor prelua Ministerul Transporturilor, Finanțele și SGG.

Peste câteva ore după discuția din Parlament, Nicolae Ciucă s-a aflat față în față cu Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor la Palatul Victoria pentru a negocia viitorul Guvern.

Surse: Ciucă a cerut Ministerul Mediului în Coaliție

Mai mulți lideri de organizații din PNL i-au cerut premierului să ceară Ministerul Mediului de la UDMR, susține Libertatea.

„Premierul Ciucă i-a spus lui Kelemen Hunor că PNL vrea Ministerul Mediului. Nu e o bârfă, s-a întâmplat în ședința Coaliției, chiar dacă PNL nu vrea să recunoască. Pentru UDMR acesta a fost un semnal oficial”, au declarat surse din Coaliție pentru Libertatea.

Pretențiile PNL nu reprezentau o noutate pentru UDMR, dar este pentru prima dată când ele au fost revendicate într-o ședință a Coaliției la care au participat președinții celor trei partide. Ciucă a invocat, potrivit surselor participante la discuție, ponderea fiecărui partid în Parlament.

UDMR amenință cu ieșirea de la guvernare

Kelemen Hunor și-a informat însă colegii despre intenția liberalilor.

Csoma Botond, liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, a avut o primă reacție, luni seara, când a spus, la Prima News, că este posibilă ieșirea UDMR de la guvernare.

„Credem că ne-am făcut treaba la toate ministerele, inclusiv la Mediu. Nu există un argument pertinent care să justifice ca rolul UDMR să scadă în guvernare. Ne gândim serios să ieșim de la guvernare. Putem să preluăm Ministerul Energiei, Agriculturii, dar nu am dori să facem un troc”, a întărit, marți, Csoma Botond.

El a adăugat că „UDMR nu a căutat scandal în Coaliție”, dar va trebui să reacționeze la pretențiile PNL. „E un gest similar de lăcomie ca la ANRE din partea PNL, dar la o scară mai largă. PNL vrea puțin mai mult, nu se simte bine în Coaliție”, a spus deputatul UDMR.

Citește și

Ludovic Orban susține că a fost agresat de protestatarii AUR: „Am fost scuipat, lovit, înjurat”