Vali Lazăr a revenit în fotbalul românesc, dar nu la Dinamo

Fost căpitan al lui Dinamo București, în două mandate în tricoul ”câinilor”, Vali Lazăr (31 de ani) a decis să se întoarcă în fotbalul românesc. Dar nu la Dinamo, chiar dacă liderii DDB au încercat să-l convingă să semneze cu roș-albii, atunci când se va ridica interdicția la transferuri.

Fost oficial al ”câinilor”, Cristi Tănase, președintele Concordiei Chiajna, a anunțat pentru ProSport că Vali Lazăr a semnat cu formația ilfoveană, din liga a doua. Mijlocașul ofensiv a jucat în ultimul sezon pentru Al-Shahania SC (Qatar), grupare ce a retrogradat.

Cristi Tănase a anunțat că Vali Lazăr este noul jucător al Concordiei Chiajna. Contractul semnat de Lazăr este valabil pentru un singur an, urmând să fie extins pentru încă unul, dacă formația ilfoveană va promova în Liga 1.

”Da, e adevărat că a semnat cu noi Vali Lazăr. Mi-a promis de mult timp că atunci când se întoarce în România va avea o discuție cu noi. Are contract pe un an cu opțiune pe încă un an, dacă promovăm”, a declarat președintele Chiajnei, Cristi Tănase.

Citește și

Comparație lui Rareş Bogdan: ”Florin Cîţu are curajul, ca antrenorul Mancini al Italiei”