Aprobarea Ministerului Muncii: câți muncitori străini din afara UE vor veni să lucreze în România

Ministerul Muncii a aprobat contingentul anual de lucrători migranţi din afara Uniunii Europene pentru anul 2021, de 25.000 de persoane.

Confruntate cu o lipsă acută de forţă de muncă până la debutul crizei, companiile au apelat la ”importul“ de forţă de muncă din afara Uniunii Europene. Și Guvernul României stabileşte anual un plafon de avize de muncă pentru lucrătorii migranţi, plafon care a fost suplimentat în 2018 şi 2019.

Contingentul a fost dublat de la an la an, iar în 2020 a ajuns la 30.000 de avize de muncă. Guvernul Orban voia să aloce același număr de muncitori și pentru 2021, doar că situația s-a modificat cu noul cabinet.

Ministerul Muncii notează faptul că a scăzut contingentul de lucrători migranţi în 2021 din cauza faptului că în 2020 s-a observat o cerere mai mică de lucrători străini în România.

Plecarea lucrătorilor români în alte țări a condus la situația în care angajatorii, la salariile pe care le oferă, nu găsesc suficienți români dispuși să se angajeze la ei și sunt nevoiți să apeleze la personal și din țări exotice, precum Filipine, Thailanda, Nepal, Vietnam.

Citește și

Vlad Voiculescu cere intervenția CNA după scandalul Revelionului de la TVR: ”Instigă la nerespectare”