Victor Ciorbea: ”Visul meu era să fug acolo și să mă căsătoresc cu o afro-americancă”

Fost premier al României, Victor Ciorbea, 67 de ani, este căsătorit de 44 de ani, are o fiică și doi nepoți.

Ardeleanul a vorbit laudativ despre cea care-i stă alături mai exact de 46 de ani, de când au devenit un cuplu.

De profesie avocat și ea, împărtășind de multe ori pasiunile soțului, Lacrima Ciorbea a fost de acord cu două cerințe ale fostului politician.

Împreună de pe 23 august 1975

”În sensul bun al cuvântului, categoric da (n.red dacă îi este frică de soție). Eu am rugat-o două lucruri înainte de a ne căsători, eu având 22, ea 21 de ani. Ne-am întâlnit la mare, la Costinești, iar de la 23 august 1975 suntem împreună. Două lucruri am rugat-o!

”Eu mă voi bate să fiu șef de promoție pe țară, singurul din istoria României fără să fiu membru de partid! Dar voi merge la București, nu Alba, nu Cluj. Visul meu este să fac politică, fiindcă se va schimba regimul la un moment dat” și ”Dacă nu, să ajung la Facultatea de Drept, indiferent de sacrificii”. Și am ajuns la Facultatea de Drept, pe urmă am intrat puțin și-n politică”, a explicat Ciorbea în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Fiica lucrează pe Wall Street, a terminat Harvard-ul

Fostul premier a povestit la Kanal D ce visa în copilărie: ”Dacă mă întreba cineva când eram mic, într-un mediu mai familiar, răspundeam: ”Visul meu este să fug de comuniști, să ajung în America și să mă căsătoresc cu o afro-americancă!””.

Victor și Lacrima Ciorbea au o fată, Oana, cetățean american, stabilită în Statele Unite, cu doi nepoți, lucrează pentru ”imperialiștii de pe Wall Street”, cum se amuză ardeleanul. Fiecare an de studiu peste ocean a costat 55.000 de dolari. ”Ea a beneficiat de bursă de studii de la bun început, de când a fost admisă la liceul, vechi din 1614.

Noi plăteam doar biletele de avion, dus-întors. Și-a plătit singură toate studiile acolo. A terminat cu magna cum laude atât liceul, cât și Universitatea Harvard”, a dezvăluit juristul.

Cățelușa fetiței

Ciorbea a povestit mult în emisiune, inclusiv un episod din perioada când era premier, funcție ocupată în perioada 1996-1998.

”Fetița mea, pe atunci la vârsta de 13 ani, avea o dalmațiană, venise momentul să nască puișorii. Fata voia să meargă la discotecă, s-au oferit și SPP-iștii, le-am zis: ”Băieți, nu rămâneți niciunul, mergeți toți!”.

Până dimineață, am asistat-o pe cățelușă și a adus 11 puișori pe lume. Când au venit, au înnebunit cu toții. Două luni, fetița i-a hrănit cu biberonul, iar o televiziune, ”Amerom”, avea o emisiune cu animale, a făcut un filmuleț pe care l-a dat de nu știu câte ori la cererea telespectatorilor”, și-a amintit Ciorbea.

Citește și

Mugur Mihăiescu mesaj ironic și tăios pentru președintele Comisiei Europene: ”Măi Ursula, la noi o să-i zicem Crăciun!”