FOTO Primul semn că Pablo Cortacero se retrage de la Dinamo

Acesta o fi semnul ce prevestește sfârșitul?! Pablo Cortacero a luat o decizie ciudată, care va alimenta și mai mult suspiciunile legate de el. Mai ales că a promis și ieri, la capătul a două săptămâni de vorbe fără acoperire, că va trimite urgent 400.000 de euro ca să liniștească situația în Ștefan cel Mare.

Ceea ce este cert este că Pablo Cortacero, 42 de ani, a dispărut de pe Facebook. Pagina sa este inactivă! Era ultima modalitate prin care suporterii mai dialogau cu omul de afaceri iberic, care este reprezentantul acționarului majoritar Benel International.

Fanii îi scriau lui Cortacero, iar acesta le răspundea pe Messenger. Sau, mai bine zis, îi ducea cu vorba. Dar era singura modalitate de dialog cu el, în condițiile în care nu și-a onorat deloc promisiunile până acum. În acest moment, dinamoviștii nu mai au cu cine dialoga. Iar Rufo Collado le-a transmis celor de la club să nu mai dea informații despre situația lui Dinamo. Mai mult jucătorii au fost amenințați cu amenzi dacă o vor face!

Citește și

Contra a schimbat foaia: “Depinde cât o să-i coste, totul se negociază”