Apele s-au sfințit în Ajunul Bobotezei. Ce nu e bine să faci astăzi

Ajunul Bobotezei 2020 a căzut anul acesta duminica. O sărbătoare mare în care se ține an de an post, înainte de Botezul Domnului, care va avea loc mâine. Apele s-au sfințit încă de astăzi așa că astăzi este interzis să speli, să calci, să faci curat, să întinzi rufele și, în general, să muncești.

În Ajunul Botezului Domnului sunt săvârșite Ceasurile Împărătești, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, apoi Sfințirea cea mare a apei.

Dacă Agheasma mică se poate săvârși ori de câte ori credincioșii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiază de două ori pe an, pe 5 ianuarie, în Ajunul Botezului Domnului și pe 6 ianuarie, în ziua praznicului Bobotezei.

Evanghelia de astăzi: Luca 3, 1-18

”În anul al cincisprezecelea al domniei Cezarului Tiberiu, în vremea când Ponţiu Pilat era dregător în Iudeea, Irod, stăpânind a patra parte – Galileea; Filip, fratele lui, stăpânind a patra parte – Ituria şi ţinutul Trahoniei; iar Lisanie, stăpânind a patra parte – Abilenia; în zilele arhiereilor Ana şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia în pustie. Atunci el a venit în împrejurimile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor, precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul, care zice: un glas strigă în pustie: pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Sale. Orice vale se va umple şi orice munte şi deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase drumuri netede; şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu. Deci zicea Ioan mulţimilor, care veneau să se boteze de el: pui de năpârcă, cine v-a arătat că veţi scăpa de mânia ce are să fie? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţă şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: părintele nostru este Avraam!, căci vă spun vouă că Dumnezeu poate să ridice şi din pietrele acestea fii lui Avraam. Iată şi securea stă la rădăcina pomilor, şi orice pom, care nu face roadă bună, se taie şi se aruncă în foc. Dar mulţimile îl întrebau, zicând: atunci ce să facem? Răspunzând, Ioan le spunea: cel ce are două haine, să dea celui care nu are, şi cel csre are bucate, să facă asemenea. Şi au venit şi vameşii să se boteze şi au zis către el: învăţătorule, noi ce să facem? Iar el le-a răspuns: nu luaţi de la nimeni nimic mai mult decât vă este rânduit. Şi-l întrebau şi ostaşii, zicând: dar noi ce să facem? Şi le-a spus lor: să nu asupriţi pe nimeni, nici să năpăstuiţi pe cineva, ci să fiţi mulţumiţi cu lefurile voastre. Iar poporul aşteptând şi întrebându-se toţi despre Ioan în cugetele lor, dacă nu cumva el este Hristos, Ioan a răspuns tuturor, zicând: eu unul vă botez pe voi cu apă, dar vine Cel csre este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc; El ţine lopata în mâinile Sale şi va curăţi aria Sa şi se va aduna grâul Său în hambarul Său, iar pleava o va arde cu foc nestins. Acestea şi alte multe îndemnuri dând poporului, Ioan propovăduia vestea cea bună”.