Dinamo a dorit doi jucători români ofensivi la finalul mercato de vară și chiar după, având în vedere că amândoi sunt liberi de foarte multe luni.
Alex Dobre a ales, în cele din urmă, să semneze cu Rapid, acum, Alexi Pitu, celălalt român, este aproape de a-și pune iscălitura pe un contract cu o altă formație din campionatul românesc.
Alexi Pitu preferă să se întoarcă la Farul, a refuzat Dinamo
Liber de contract din vara acestui an, Alexi Pitu tratează cu Farul, chiar clubul care l-a vândut în străinătate, la Bordeaux.
Alexi Pitu, 22 de ani, nu a mai apărut într-un meci oficial de o jumătate de an, de pe 17 mai, când evolua 10 minute într-o partidă din liga a doua a Franței, un Bordeaux – Pau FC 3-2.
Alexi a așteptat apariția unei piste din străinătate, dar nu a primit nicio propunere care să-l încânte. Dinamo l-a dorit, a demarat discuțiile în septembrie, însă fotbalistul a transmis că nu știe ce să facă și că mai așteaptă.
Vândut de Farul pentru două milioane
Rămas fără echipă, Pitu înclină să accepte oferta Farului, în continuare valabilă. Părțile au reluat discuțiile, care au acum șanse importante de concretizare.
Pitu a trecut chiar marți pe la baza clubului, pentru o nouă rundă de tratative.
Alexi Pitu s-a antrenat o vreme cu juniorii Farului, iar în lipsa unei oferte de afară, propunerea de la Gică Hagi se conturează în unica lui variantă.
Farul l-a vândut pe Pitu la Bordeaux în ianuarie 2023 pentru două milioane de euro, dar cariera tânărului mijlocaș nu a luat avântul scontat.
În anul și jumătate în Franța, Alexi a bifat doar 1 gol și două pase decisive în 44 de apariții. Nu a fost titular cert, mărturie stând media de minute jucate de meci, de numai 39,6.
Citește și