Școlile s-au redeschis astăzi, 9 septembrie, iar anul şcolar 2024-2025 rămâne organizat în cinci module de cursuri, despărțite de cinci vacanţe.
Printre noutăți se numără și aceea că școlile pot interzice intrarea elevilor cu telefoanele mobile.
Ministrul Educației, Ligia Deca, aflată împreună cu președintele Iohannis la Colegiul Mihai Viteazul, a spus că „ne dorim ca şcoala să fie un loc pentru educaţie de calitate şi avem investiţii în şcoli aşa cum nu am avut niciodată în ultimele trei decenii” și că „trebuie să fim uniţi împotriva oricărei forme de agresiune”.
Trei milioane de școlari
Aproximativ trei milioane de elevi au început școala în peste 16.000 de școli la nivel național, iar 180.000 de copii au intrat în clasa pregătitoare.
„Din punct de vedere administrativ, anul şcolar 2024 – 2025 începe la data de 1 septembrie 2024, se încheie la data de 31 august 2025 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri”, a transmis Ministerul Educaţiei. Potrivit datelor oficiale, numărul școlilor cu toalete în curte a scăzut la 70. Acum 7 ani, erau 2.300 de astfel de școli, iar în urmă cu 5 ani, numărul a scăzut la 300.
Calendarul cursurilor în anul școlar 2024-2025
Modulul 1: 9 septembrie 2024-25 octombrie 2024
Vacanța de toamnă: 26 octombrie 2024-3 noiembrie 2024
Modulul 2: 4 noiembrie 2024-20 decembrie 2024
Vacanța de iarnă: 21 decembrie 2024-7 ianuarie 2025
Modulul 3: 8 ianuarie 2025-7 februarie / 14 februarie / 21 februarie 2025, decizia fiind luată de Inspectoratele Școlare județene și ISMB
Vacanța de schi/mobilă: 10 februarie 2025-2 martie 2025, tot la decizia Inspectoratelor Școlare județene și ISMB
Modulul 4: 17 februarie / 24 februarie / 3 martie 2025 (decizie luată de Inspectoratele Școlare județene și ISMB)-17 aprilie 2025
Vacanța de primăvară: 18 aprilie 2025-27 aprilie 2025
Modulul 5: 28 aprilie 2025-20 iunie 2025
Vacanța de vară: 21 iunie 2025-7 septembrie 2025
Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” vor avea loc în perioada 9 septembrie 2024-30 mai 2025, pe parcursul a 5 zile lucrătoare consecutive, în module diferite.
Reguli pentru elevi în anul școlar 2024-2025
Școlile au acum posibilitatea de a le interzice elevilor nu doar să folosească telefoanele mobile în timpul orelor, ci și să intre în clădire cu ele.
„Am lăsat la latitudinea școlii, școala poate interzice total (n.red. folosirea telefonului mobil). Școala, dacă vrea, prin regulamentul de organizare, poate să spună că nu e interzis doar la cursuri, ci este interzis să intri în incintă.
Dacă o școală este în oraș și se poate ajunge ușor la copii și sunt alte metode prin care pot fi contactați, școala poate interzice cu totul, nu intră nimeni în școală cu telefonul mobil decât dacă există o permisiune specială”, a explicat recent ministrul educației, Ligia Deca, la TVR.
Citește și