Iuliu Mureșan despre situația în care jucătorii au rămas fără mașini: ”Prea mult pentru ce ofereau”

Jucătorilor lui Dinamo li s-a transmis că sunt nevoiți să predea mașinile primite de la club, întrucât parteneriatul dintre Dinamo și firma Sixt care furniza autovehiculele pentru fotbaliști nu a fost prelungit.

Iuliu Mureșan, administratorul special al bucureștenilor, a explicat că înțelegerea dintre cele două părți era dezavantajoasă pentru clubul din Ștefan cel Mare.

Având în vedere localizarea bazei de la Săftica, în afara Bucureștiului, oficialii lui Dinamo se văd nevoiți să găsească o alternativă curând. Mai ales că unii dintre jucători au stipulat în contract faptul că trebuie să li se asigure mașină.

”Nu am mai prelungit contractul cu firma respectivă, din anumite motive. Încercăm să găsim o altă firmă cu care să facem un nou contract. Era un contract care a fost făcut dezavantajos pentru club și am discutat cu cei de la Sixt, s-a negociat intens cu ei câteva zile, dar n-am ajuns la o înțelegere.

Li s-a oferit prea mult față de ce dădeau. Adică, știți că există o grilă pentru publicitatea oferită de club: pe tricou în față costă o sumă, pe spate este altă sumă, pe mâneci, pe șold. La fel și minutul de publicitate pe led.

Ei aveau foarte mult față de suma lunară pe care o ofereau. Astfel că, am încercat să găsim alte soluții, dar nu le-au acceptat și au preferat să nu prelungească contractul.

Un singur jucător are mașină în contract. Este vorba de Răuță. Unii jucători au avut mașini, fără să aibă stipulat asta în contract.

Dar noi o să încercăm să rezolvăm problema, mai ales că foarte multe lucruri s-au rezolvat, în ultima perioadă. Sigur că și cu mașinile o să căutăm o altă firmă, pentru că e greu să te deplasezi până la Săftica, dacă nu ai mașină”, a spus Mureșan pentru Fanatik.

Citește și

Adrian Năstase despre imaginile cu Clotilde Armand în sala cu voturi: ”Mâna pe sub fusta democrației”