Dinamo a încheiat turul sezonului regulat pe locul 2 în clasament, iar „câinii” sunt mândri de această performanță. Zeljko Kopic chiar a etalat clasamentul pe o rețea de socializare, după victoria cu UTA (1-0).
Roș-albii au avut ani teribili în care s-au luptat pentru evitarea retrogradării, de aceea performanța de acum le oferă speranțe că vor putea să se lupte, din nou, într-un viitor apropiat, pentru supremația în Liga 1.
Raul Opruț (26 de ani) și Josue Homawoo (26 de ani) au ieșit accidentați în meciul cu UTA (1-0), însă amândoi fotbaliștii se simt mai bine și nu ar fi exclus să facă parte din lotul pentru etapa cu CFR Cluj (vineri, 21:00)!
Vești mai bune în ceea ce-i privește pe Opruț și Homawoo
Dinamo începe returul cu un meci tare, contra uneia dintre cele trei echipe ce-au învins-o în prima parte a sezonului. Adversară va fi CFR Cluj, vecina de clasament a „câinilor”, singura formație ce are un atac mai bun decât „haita”. Echipa lui Dan Petrescu a marcat 24 de goluri, cea a lui Kopic – 23.
Tehnicianul croat, dar și dinamoviștii, au primit o veste bună în ceea ce-i privește pe Raul Opruț și Josue Homawoo, accidentați pe durata meciului cu UTA. Sau pe jumătate bună, fiindcă miercuri se va verifica dacă jucătorii vor fi opțiuni ferme pentru confruntarea cu ardelenii.
„Raul și Josh s-au simțit mai bine azi (n.red marți), ceea ce ne dă speranțe. Vom vedea care va mai fi situația la antrenamentul de miercuri”, au transmis dinamoviștii, potrivit GSP.RO.
Opruț și Homawoo au mai avut probleme medicale
Kopic a avut mai multe etape în care a pătimit din cauza accidentărilor. La un moment dat au fost chiar 8 fotbaliști cu probleme.
Opruț a ieșit accidentat în minutul 22 al întâlnirii cu UTA, fiind înlocuit cu Antonio Luna. Spaniolul rămâne prima opțiune pentru confruntarea cu CFR Cluj, dar Opruț ar putea fi o soluție în lotul lărgit al dinamoviștilor pentru meci.
Internațional cu 4 prezențe la naționala României, Opruț a ratat o etapă din cauza unei probleme medicale.
În ceea ce-l privește pe Homawoo, internaționalul togolez s-a reaccidentat. Titular cu arădenii, africanul a acuzat dureri la coapsa dreaptă și a părăsit terenul în minutul 57.
Fundașul central a mai lipsit o perioadă, în septembrie/octombrie, din cauză că și-a spart capul în timpul meciului Togo – Liberia (1-1) din preliminariile Cupei Africii.
Citește și
Primul discurs al lui Donald Trump, după câștigarea alegerilor: „Cea mai mare mișcare politică”