Schimbările gândite de Zeljko Kopic după eșecul din derby

Dinamo încearcă să-și revină după eșecul frustrant din Derby de România cu FCSB (0-2).

Sâmbătă, de la ora 19:00, la Sibiu, este meciul cu Hermannstadt, o formație care suferă în joc și în clasament. După doar 3 puncte adunate în ultimele 4 etape, „câinii” nu au voie să facă alți pași greșiți în Transilvania.

Abdallah și Bani în ofensivă?

„Câinii” au pierdut două meciuri din trei în 13 etape fără să reușească să marcheze. Cu U Cluj (0-1) și cu FCSB (0-2). Doar că pe malul Someșului, Dinamo a dominat. Duminica trecută, a reușit primul șut pe poartă în finalul partidei.

Zeljko Kopic va opera modificări în compartimentul ofensiv în perspectiva meciului cu Hermannstadt. Este obligat în privința lui Dennis Politic, suspendat, din cauza cumului de cartonașe. În locul căpitanului din Derby de România ar urma să fie Ahmed Bani, susține GSP.ro.

În ceea ce privește banda dreaptă a atacului, în primul 11 este așteptat să revină Hakim Abdallah, singura schimbare din derby ce-a produs ceva duminica trecută. Fotbalistul malgaș și Bani ar urma să susțină vârful central, pe Astrit Selmani.

Opruț titular la Sibiu, Luna cu FCSB?

La patru zile distanță de la meciul cu sibienii, Dinamo are un nou Derby de România cu FCSB în Cupa României, miercurea viitoare, de la ora 21:00.

Kopic are de gând să folosească primul 11 – sau cel mai bun prim 11 ce-l poate avea la dispoziție – și în partida cu echipa lui Gigi Becali. Astfel, pentru jocul de la Sibiu, Dinamo are de gând să înceapă meciul tot cu Raul Opruț ca fundaș stânga, Kopic bazându-se și pe dorința de afirmare a fotbalistului contra echipei unde a evoluat în două perioade.

Iar la „revanșa” cu FCSB ar urma să joace spaniolul Antonio Luna, 33 de ani, ultimul sosit la Dinamo. Ibericul a intrat pe final de meci cu formația lui Gigi Becali, deși precedentul său meci oficial fusese cu șase luni înainte.

12 meciuri și un gol a adunat Opruț pentru Dinamo în acest sezon

158 de meciuri, 5 goluri și 12 assist-uri a strâns Opruț pentru Hermannstadt, cele mai multe la o echipă de club în CV-ul fotbalistului de 26 de ani

Citește și

Ce oraș din România este recomandat de National Geographic pe lista „ce nu trebuie să ratezi în 2025”