Prima zi a Stării de Alertă vine nu doar cu redeschiderea parcurilor sau a saloanelor de înfrumusețare, ci și cu liber la contestat amenzi. Vorbim de cele primite în Starea de Urgență.
Decizia Curții Constituționale a României, care a stabilit că amenzile aplicate pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare sunt neconstituționale, a fost publicată de 2 zile în Monitorul Oficial, iar de azi se pot face contestații în instanță. Sunt 15 zile în care românii pot să conteste amenzile primite, adică până pe 2 iunie. În mod normal, ultima zi pentru contestații ar fi fost 30 mai, dar pică sâmbăta, iar pe 1 iunie este sărbătoare legală.
Cei care vor merge în instanță ar putea beneficia de anularea Proceselor-verbale de contravenție. Dacă au plătit deja amenzile, românii trebuie să formuleze plângere contravențională la judecătorie.
Judecătorii din județul Bihor ar trebui să fie cei mai ocupați în perioada următoare. Acolo s-au dat amenzi de peste 40 de milioane de lei.
Citește și