Astrit Selmani a înscris din nou pentru Dinamo, cu FC Botoșani (2-2), ajungând la cota de 6 goluri în 11 etape.
Selmani va absenta de la meciul cu Farul, din deplasare, etapa viitoare, din cauza cumului de cartonașe. A colecționat al 4-lea avertisment cu Botoșaniul lui Liviu Ciobotariu. Kopic speră să-l recupereze pe atacantul său principal pentru Derby de România.
Meciul cu FCSB, primul, din campionat, va fi imediat după pauza competițională ce va urma partidei cu Farul.
Astrit Selmani, fără menajamente: „Inacceptabil”
Astrit Selmani a avut un discurs dur după meci.
„Nu se poate întâmpla așa ceva pe teren propriu. Să conduci cu 2-0 și să primești două goluri, este inacceptabil. Nu știu ce s-a întâmplat. Nu am fost pe teren și nu am mai văzut golurile. Totul s-a întâmplat foarte repede.
Nu consider că este un punct câștigat, pentru că noi am pierdut două puncte azi. Nu este în regulă să te relaxezi așa, mai ales că sezonul este foarte echilibrat.
Suntem pe podium, este un lucru bun, dar … Să joci cu Botoșani acasă, să ai 2-0, cu tot respectul pentru adversar, să ai 20 de minute la dispoziție să te aperi… Păi te aperi! Toți jucătorii sunt supărați, dezamăgiți”, a declarat Selmani.
„Ești întotdeauna fericit când marchezi, dar aveam nevoie de 3 puncte. Golul meu nu prea contează. Cel mai pozitiv lucru de astăzi este că Dennis s-a întors și că a marcat. Avem nevoie de el și de toți ceilalți jucători. Sunt fericit pentru el”, a mai spus atacantul.
Astrit Selmani despre FCSB: „N-am urmărit multe meciuri ale ei”
Kopic și ceilalți dinamoviști speră ca atacantul să fie apt pentru Derby-ul de România. Meciul cu FCSB este imediat după pauza competițională. De fapt, sunt două partide cu rivala în decurs de două săptămâni, Liga 1, apoi confruntarea din grupele Cupei României.
„Am alunecat pe teren, gazonul este foarte prost. Îmi pare rău că am încasat acel cartonaș galben, sunt dezamăgit și de mine, pentru că voiam să fiu alături de echipă săptămâna viitoare (cu Farul).
Urmează meciuri tari. Știu că FCSB are o echipă bună, dar nu am urmărit multe meciuri ale acestei echipe să văd cum joacă. Deocamdată, ne concentrăm pe următorul meci (cu Farul). Pentru fani este bine. Am auzit că se va juca pe un alt stadion (Arena Națională), deci, vor fi mai mulți suporteri”, a declarat Selmani.
Citește și
FOTO Cum ar putea arăta legendara Dacie 1300 în 2024. Spectaculos, pe stilul clasic!