La doar 5 kilometri de Ploiești se află un colț de rai, un lăcaș de cult extrem de important pentru Ortodoxia Română, Mănăstirea Ghighiu, care adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dar este și un loc minunat unde poți să îți petreci weekendul în pace alături de familie, având lângă Izvorul cu apă tămăduitoare un spațiu amenajat special pentru asta.
În prezent în Mănăstirea Ghighiu vieţuiesc 45 de monahii, stareţă fiind monahia Epiharia Lungu. Programul de vizitare al mănăstirii Ghighiu: Zilnic: 07:00 – 21:00. Program vizitare Paraclis (Biserica Mică): Zilnic: 08:00 – 19:00.
Nicolae Iorga despre mănăstire:
Nicolae Iorga a făcut la începutul secolului XX pelerinaje la mănăstiri și la bisericile din țară. Marele istoric și-a ales ca loc de creație și activitate Vălenii de Munte și atunci a poposit și la Mănăstirea Ghighiu.
„Lânga Ploieşti, de unde te va duce o bună şosea, Schiţul Ghighiu, căruia i se zice si mănăstire, şi cu drept cuvânt. Frumoasa biserică e înconjurată de paşnice clădiri gospodăreşti, cu coperământul de sindrilă subţire, bine aşezată. In fund, unde curge limpede un „izvor al tămăduirii”, se inşiră pomi roditori şi via se mladie pe haragi.”
„Un gard trainic-dincolo de case numai o mică intindere mai sunt ogoare mănăstiresti-inconjura colonia de batrani; unul dintre cei mai vechi de zile, infaşurat in petece de soiac, ca o scoarţa de trunchiu secular, dă drumul rarilor vizitatori”.
Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, ”Siriaca”
Icoana MAICII DOMNULUI SIRIACA este motivul pentru care mii de credincioși trec zilnic pragul mănăstirii. Icoana a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu în anul 1958, 25 februarie și de atunci face nenumărate minuni celor care vin să se închine cu credință.
Aflat într-o vizită mai lungă în România, pe 25 februarie 1958 Preasfinţitul Vasile Samaha, episcop de Serghiopolis din cadrul Patriarhiei Antiohiei, a fost condus la Mănăstirea Ghighiu. Cu prilejul acestei vizite, episcopul a dăruit mănăstirii o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani. În Patriarhia Antiohiei, această icoană a Maicii Domnului era cunoscută sub numele de Maica Domnului din Bhamdoun – Muntele Libanului. Nu se cunosc împrejurările în care icoana a ajuns din Liban la Mitropolitul Vasile Samaha.
Specialiștii au spus atunci că icoana datează din secolul al XVI-lea, este pictată pe lemn de santal și este de proveniență din Rusia. Cum a ajuns în Siria nu știm, se pare că Patriarhia Antiohiei avea legături strânse cu Rusia. Icoana este o reproducere a icoanei Maicii Domnului din Kazan.
În şedinţa din 15 februarie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2019, a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii.
Izvorul cu apă tămăduitoare:
Legenda spune:
Căutând loc de mănăstire, Călugărul Agapie împreună cu patru ucenici, obosiţi de drum au poposit într-o poiană din Codrii Vlăsiei pentru a se odihni. Aici au fost treziţi de un foşnet; era susurul unui izvor. Atunci au înteles că aici este locul potrivit şi s-au hotărât să facă schit, astăzi Mănăstirea Ghighiu.
De la acest izvor mănăstirea şi-a luat hramul: „Izvorul Tămăduirii”
Deasemenea legenda spune că este un izvor cu apă tămăduitoare, dovedindu-se în timp de către marturiile oamenilor care au consumat această apă cu credintă şi s-au vindecat de diferite boli.
Binefacerile Maicii Domnului se revarsă asupra mănăstirii şi a peleriniilor atât prin Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului cât şi prin apa tămăduitoare a acestui izvor.
Atestare documentară mănăstirea Ghighiu:
Numele de Ghigheu apare pentru prima dată în secolul al XV- lea şi se referă la satul cu acelaşi nume, care este atestat printr-un hrisov al voievodului Radu cel Frumos, din 1471, iar mănăstirea pe care o admirăm astăzi este menţionată pentru prima dată într-un document din 30 noiembrie 1601, scris de fiul logofătului Coresi din localitate, prin care confirmă că a respectat jurământul faţă de tatăl său de a nu se atinge de domeniul mănăstirii, ctitorie a acestuia şi a soţiei sale, jupâniţa Slăviţa. Iată fragmentul din document care se referă la mănăstire:
“Scriu eu, Bunea logofăt această carte a mea, ca să se ştie cum că am vândut eu jupanului Mihaiu şi ginerelui său, jupanului Stanciu, din partea mea de ocină de la Bărcăneşti jumătate, din câmp şi din apă şi din pădure şi din vatra satului şi din moară şi din vadurile de moară şi de peste tot, să împărţim frăţeşte până la o palmă de pământ, iar pentru rândul sfintei mănăstiri eu m-am temut, fiindcă aşa a lăsat tată1 meu Coresi logofătul, cu mare blestem, ca să nu aibă a vinde nimeni din rudenia noastră, ci aşa cam întocmit cu jupan Mihaiu şi cu jupan Stanciul ca să-şi stăpânească şi să-şi ţie singură mănăstirea cu grădinile şi livezile. Iar jupan Mihaiu şi Stanciul şi Neacşa să-şi ia alte funii pentru locul sfintei mănăstiri din jos de mănăstire sau din sus, unde le va plăcea lor; iar pentru vadul de moară al sfintei mănăstiri, care este la margine de pădure, aşa am întocmit, ca să ne fie împreună cu ei. Iar pe urmă am lăsat şi am dat, jupanului Mihaiu şi jupan Stanciul şi Neacşa părţile lor, să fie sfintei mănăstiri pentru hrană şi pentru întărire lor, iar lor să le fie veşnică pomenire. Iar două părţi din jumătatea de parte a mea din ocina de la Bărcăneşti am vândut-o jupanului Mihaiu şi jupanului Stanciul cu 6000 aspri gata, iar pe a treia parte i-am înfrăţit pe ei, pentru 2 boi şi pentru aspri gata, 500 aspri, de a mea bună voie, aşa am întocmit şi altfel să nu fie. Scris în luna noiembrie 30 zile, văleat 1601.”
Mai târziu, la 9 aprilie 1602, Bunea logofăt, fiul lui Coresi logofăt, măreşte vânzarea către jupan Mihaiu şi ginerele său Stanciul la două părţi ocină din satul Bărcăneşti pentru 12100 aspri, iar a treia parte de ocină de peste tot să o stăpânească singur. „Iar pentru rândul sfintei şi dumnezeieştei mănăstiri, m-am temut, căci a lăsat tatăl meu Coresi logofăt, cu mare blestem ca să nu aibă voie nimeni din rudenia să o vândă, ci aşa cam întocmit cu jupan Mihaiu şi jupan Stanciul ca să ţin şi să stăpânesc singur mănăstirea şi grădinile şi livezile.”
Din toate aceste documente prezentate, tragem concluzia că pe locul cu grădini şi cu livezi a existat încă din vremea lui Coresi logofăt fiul, o mănăstire, unde au devenit ctitori el şi cu soţia sa Slăviţa şi au fost îngropaţi amândoi acolo, lăsând cu mare blestem ca acel teren să rămănă acelei mănăstiri.
Pentru secolul al XVII-lea, avem numeroase documente aflate la Arhivele Centrale ale Statului, cuprinse în „Inventarul Mănăstirii Ghighiu.” Aceste documente cuprind date şi informaţii referitoare mai ales asupra proprietăţilor Mănăstirii Ghighiu. De exemplu, există un document din 1650 Iunie 7 al lui Matei Basarab prin care acesta întăreşte stăpânirea Radului şi a lui Dragomir asupra moşiei Fundeni. Un alt document din 1636 Maiu 9, tot al lui Matei Basarab, prin care acesta întăreşte posesia fetelor Semei din Stânceşti asupra viilor Măineasca Călini de la Găgeni şi de la Călugăreni. Mai sunt multe asemenea documente din secolul al XVII-lea care vin să ateste existenţa în continuare a Mănăstirii Ghighiu şi care stau mărturie a continuităţii vieţii monahale pe aceste locuri. Un document din secolul al XVIII-lea, aflat de asemenea la Arhivele Centrale ale Statului, face referire la Sentinţa Tribunalului din Prahova dată în pricina de judecată dintre Enache Râfoveanu şi Mănăstirea Tărşora pentru moşia Rotunda (1784 Aprilie 16). Din acest document reiese că moşia logofătului Coresi, partea de mănăstire, lăsată moştenire fiului său Bunea logofătul, a fost totuşi înstrăinată. Cum ajunge Enache Râfoveanu proprietar al moşiei Ghighiu nu ştim. Cunoaştem numai că moşia Rotunda la care se referă sentinţa Tribunalului de Prahova a aparţinut Mănăstirii Ghighiu aşa cum reiese din inventarul acestei mănăstiri. Şi pentru secolul al XVIII-lea avem documente care atestă continuitatea Mănăstirii Ghighiu aflate tot la Arhivele Centrale ale Statului. De exemplu din 1721, Iunie 18, avem o carte de hotărnicie a doisprezece boieri făcută moşiei din hotarul Găgeni a părintelui Hrisontie. Persistenţa activităţii monahale la Ghighiu reiese şi dintr-o informaţie pe care o dă Ministerului Cultelor biserica din Corlăteşti, comună aflată în imediată apropiere Mănăstirii Ghighiu. În această informaţie se spune:
„Biserica din această comună nu are alte date istorice, decât numai inscripţia de frontispiciu, unde se vede că e zidită în anul 1792 de fostul proprietar de atunci State Corlătescu. Personalul care deserveşte biserica îl recrutează de la mănăstire (Ghighiu n.n.). Iar în privinţa satului Ghighiu se spune că nu a avut niciodată biserică pentru că locuitorii satului sunt foşti clăcaşi ai Mănăstirii Ghighiu şi ei merg la mănăstire pentru probleme spirituale.”
Biserica Mare:
Numele de Ghigheu apare pentru prima dată în secolul al XV- lea şi se referă la satul cu acelaşi nume, care este atestat printr-un hrisov al voievodului Radu cel Frumos, din 1471, iar mănăstirea pe care o admirăm astăzi este menţionată pentru prima dată într-un document din 30 noiembrie 1601, scris de fiul logofătului Coresi din localitate, prin care confirmă că a respectat jurământul faţă de tatăl său de a nu se atinge de domeniul mănăstirii, ctitorie a acestuia şi a soţiei sale, jupâniţa Slăviţa. Iată fragmentul din document care se referă la mănăstire:
“Scriu eu, Bunea logofăt această carte a mea, ca să se ştie cum că am vândut eu jupanului Mihaiu şi ginerelui său, jupanului Stanciu, din partea mea de ocină de la Bărcăneşti jumătate, din câmp şi din apă şi din pădure şi din vatra satului şi din moară şi din vadurile de moară şi de peste tot, să împărţim frăţeşte până la o palmă de pământ, iar pentru rândul sfintei mănăstiri eu m-am temut, fiindcă aşa a lăsat tată1 meu Coresi logofătul, cu mare blestem, ca să nu aibă a vinde nimeni din rudenia noastră, ci aşa cam întocmit cu jupan Mihaiu şi cu jupan Stanciul ca să-şi stăpânească şi să-şi ţie singură mănăstirea cu grădinile şi livezile. Iar jupan Mihaiu şi Stanciul şi Neacşa să-şi ia alte funii pentru locul sfintei mănăstiri din jos de mănăstire sau din sus, unde le va plăcea lor; iar pentru vadul de moară al sfintei mănăstiri, care este la margine de pădure, aşa am întocmit, ca să ne fie împreună cu ei. Iar pe urmă am lăsat şi am dat, jupanului Mihaiu şi jupan Stanciul şi Neacşa părţile lor, să fie sfintei mănăstiri pentru hrană şi pentru întărire lor, iar lor să le fie veşnică pomenire. Iar două părţi din jumătatea de parte a mea din ocina de la Bărcăneşti am vândut-o jupanului Mihaiu şi jupanului Stanciul cu 6000 aspri gata, iar pe a treia parte i-am înfrăţit pe ei, pentru 2 boi şi pentru aspri gata, 500 aspri, de a mea bună voie, aşa am întocmit şi altfel să nu fie. Scris în luna noiembrie 30 zile, văleat 1601.”
Mai târziu, la 9 aprilie 1602, Bunea logofăt, fiul lui Coresi logofăt, măreşte vânzarea către jupan Mihaiu şi ginerele său Stanciul la două părţi ocină din satul Bărcăneşti pentru 12100 aspri, iar a treia parte de ocină de peste tot să o stăpânească singur. „Iar pentru rândul sfintei şi dumnezeieştei mănăstiri, m-am temut, căci a lăsat tatăl meu Coresi logofăt, cu mare blestem ca să nu aibă voie nimeni din rudenia să o vândă, ci aşa cam întocmit cu jupan Mihaiu şi jupan Stanciul ca să ţin şi să stăpânesc singur mănăstirea şi grădinile şi livezile.”
Din toate aceste documente prezentate, tragem concluzia că pe locul cu grădini şi cu livezi a existat încă din vremea lui Coresi logofăt fiul, o mănăstire, unde au devenit ctitori el şi cu soţia sa Slăviţa şi au fost îngropaţi amândoi acolo, lăsând cu mare blestem ca acel teren să rămănă acelei mănăstiri.
Pentru secolul al XVII-lea, avem numeroase documente aflate la Arhivele Centrale ale Statului, cuprinse în „Inventarul Mănăstirii Ghighiu.” Aceste documente cuprind date şi informaţii referitoare mai ales asupra proprietăţilor Mănăstirii Ghighiu. De exemplu, există un document din 1650 Iunie 7 al lui Matei Basarab prin care acesta întăreşte stăpânirea Radului şi a lui Dragomir asupra moşiei Fundeni. Un alt document din 1636 Maiu 9, tot al lui Matei Basarab, prin care acesta întăreşte posesia fetelor Semei din Stânceşti asupra viilor Măineasca Călini de la Găgeni şi de la Călugăreni. Mai sunt multe asemenea documente din secolul al XVII-lea care vin să ateste existenţa în continuare a Mănăstirii Ghighiu şi care stau mărturie a continuităţii vieţii monahale pe aceste locuri. Un document din secolul al XVIII-lea, aflat de asemenea la Arhivele Centrale ale Statului, face referire la Sentinţa Tribunalului din Prahova dată în pricina de judecată dintre Enache Râfoveanu şi Mănăstirea Tărşora pentru moşia Rotunda (1784 Aprilie 16). Din acest document reiese că moşia logofătului Coresi, partea de mănăstire, lăsată moştenire fiului său Bunea logofătul, a fost totuşi înstrăinată. Cum ajunge Enache Râfoveanu proprietar al moşiei Ghighiu nu ştim. Cunoaştem numai că moşia Rotunda la care se referă sentinţa Tribunalului de Prahova a aparţinut Mănăstirii Ghighiu aşa cum reiese din inventarul acestei mănăstiri. Şi pentru secolul al XVIII-lea avem documente care atestă continuitatea Mănăstirii Ghighiu aflate tot la Arhivele Centrale ale Statului. De exemplu din 1721, Iunie 18, avem o carte de hotărnicie a doisprezece boieri făcută moşiei din hotarul Găgeni a părintelui Hrisontie. Persistenţa activităţii monahale la Ghighiu reiese şi dintr-o informaţie pe care o dă Ministerului Cultelor biserica din Corlăteşti, comună aflată în imediată apropiere Mănăstirii Ghighiu. În această informaţie se spune:
„Biserica din această comună nu are alte date istorice, decât numai inscripţia de frontispiciu, unde se vede că e zidită în anul 1792 de fostul proprietar de atunci State Corlătescu. Personalul care deserveşte biserica îl recrutează de la mănăstire (Ghighiu n.n.). Iar în privinţa satului Ghighiu se spune că nu a avut niciodată biserică pentru că locuitorii satului sunt foşti clăcaşi ai Mănăstirii Ghighiu şi ei merg la mănăstire pentru probleme spirituale.”
Biserica mică:
Vechea biserică a cimitirului Mănăstirii Ghighiu a fost construită la începutul secolului al XIX-lea, după cum glăsuieşte pisania:
„Cu ajutorul Lui Dumnezeu s-a zidit acest sfânt cimitir al hramului Sf. şi dreptului Lazăr şi al Sf. Spiridon, şi al sfinţilor fără-de-arginţi şi al Sf. mucenic Haralambie, în zilele blogocestivilor împaraţi Nicolae Pavlovici cu blagoslovenia Prea sfinţitului Mitropolit Kir Grigore şi cu a Preasfinţitului episcop al Râmnicului Kit Neofit vechil al Sf. Mitropolii, cu îndemnarea şi cheltuiala lui Bil Ven Sătraru Panaite Marunteanu cu soţia dumnealui Ecaterina şi cu fiii sai şi cu ajutorul a multor iubitori de Hristos prin osâidia şi osteneala Părintelui Stareţ Silvestru icroschimonahul. S-a început din temelia în anul de la Hristos 1832 Aprilie 4; s-au săvârşit şi s-au sfinţit la 1833 Octombrie 14”.
Biserica a suferit în decursul vremurilor, mai ales în timpul cutremurului din 1940, în urma bombardamentelor aliate din 1943-1944 asupra rafinăriei Teleajen din apropiere şi a ocupaţiei germane vremelnice.
La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Mănăstirea Ghighiu ajunsese în stare de ruină. Patriarhul Nicodim Munteanu încearcă să demareze un program de refacere a mănăstirii, însa a trecut la cele veşnice în februarie 1948.
Patriarhul Justinian Marina aduce în anul 1952 călugăriţe de la mănăstirile Arhiepiscopia Bucureştilor, în locul celor câtiva monahi neputincioşi, şi demarează un amplu program de restaurare a chinoviei, iar între anii 1954-1958 reface tot ansamblul monahal, biserica mare, precum şi biserica cimitirului.
La începutul veacului al XXI-lea s-a constatat că starea ei era subredă, fiind în pericol de prăbuşire.
Între anii 2009-2010, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin stăruinţa si osârdia maicii stareţe, Stavrofora Eupraxia Neacsu, biserica a fost consolidată, cu subzidiri în exterior şi interior, s-au turnat plăci de beton şi cinci centuri de susţinere, s-a refăcut turla şi acoperişul, învelindu-se cu tablă de cupru. Astfel, în aceşti ultimi ani biserica a fost consolidată, s-a amenejat la demisolul ei o gropniţa (osuar) şi o colecţie de artă religioasă în care sunt asezate icoanele de la vechea catapeteasmă.
Pictura bisericii în tehnică fresco a fost executată de către pictorii Ioan şi Daniela Moldoveanu, cu alţi ucenici în vara anului 2011, iar mobilierul a fost realizat de arhitectul Costică Moroiu din Bucureşti.
La 26 mai, anul mântuirii 2012, soborul Mănăstirii Ghighiu şi pelerinii ei au trăit clipe de bucurie duhovnicească prin participare la slujba de târnosire săvârşita de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Totodată, pe langă hramul pe care îl avea de la început, Învierea lui Lazar, această biserică se mai bucură şi de ocrotirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, hram dat de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2009.
