Înainte de a-şi începe noul mandat de şef al NATO, Mark Rutte s-a uitat deja peste câteva CV-uri ale celor care doresc să devină mâna sa dreaptă.
Aceasta după ce actualul secretar general adjunct, Mircea Geoană, care ocupă această funcţie din 2019, este aşteptat să se retragă, pentru a candida la alegerile prezidenţiale din România din noiembrie, au declarat oficiali NATO pentru Politico.
Se caută un est-european: două femei în pole-position
Un diplomat NATO de rang înalt din Europa de Vest a declarat că există un consens general în rândul aliaţilor că un est-european ar trebui să fie numit ca adjunct al lui Rutte.
Discuţiile de la sediul NATO se concentrează pe două femei, foşti oficiali de rang înalt din Macedonia de Nord şi Bulgaria, două ţări balcanice care erau sub control sovietic până la sfârşitul Războiului Rece.
„Este foarte posibil ca postul să revină unei femei din Europa de Est”, a declarat fostul purtător de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, pentru Politico.
„Nu în ultimul rând din cauza presiunii publice de a numi o femeie ca secretar general în locul lui Rutte”, a adăugat ea.
Când estimează Germania că ar putea ataca Rusia țările NATO
Rutte va prelua conducerea NATO la 2 octombrie, într-un moment în care alianţa militară îşi propune o misiune urgentă de consolidare a flancului estic pentru a preîntâmpina orice potenţială agresiune rusă. Germania, de exemplu, estimează că Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO peste cinci până la opt ani.
Acest lucru face ca o cunoaştere aprofundată a modului în care gândeşte Kremlinul să fie relevantă atunci când vine vorba de alegerea adjunctului lui Rutte.
Numele fostului ministru al apărării din Macedonia de Nord, Radmila Šekerinska, a fost vehiculat pe scară largă, potrivit unui diplomat NATO şi unui oficial NATO de rang înalt.
Dacă ea va fi aleasă, va fi cel mai înalt oficial NATO din regiunea Balcanilor de Vest din afara Uniunii Europene. Ţara a aderat la NATO în urmă cu doar patru ani, Šekerinska jucând un rol-cheie în aderarea sa.
Mircea Geoană în stand-by
Geoană nu a anunțat deocamdată nimic oficial despre candidatura la prezidenţiale, dar a spus recent că este „tot mai aproape de o decizie” și că după summitul de la Washington, care a fost în perioada 9-11 iulie, își va spune planurile profesionale, însă deocamdată nu a făcut acest lucru.
Primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, al doilea tur pe 8 decembrie, iar alegerile parlamentare vor fi pe 1 decembrie.
Citește și