David Popovici (17 ani) a cucerit medalia de aur și în proba de 200 de metri liber de la Campionatele Europene organizate la Roma!
David Popovici, campion european la 200 de metri liber
Și-a zdrobit adversarii, un avans de peste două secunde față de următorul clasat. Sportivul legitimat la CS Dinamo deține și titlul mondial în această probă.
La actuala ediție a Campionatelor Europene, Popovici a mai cucerit o medalie de aur, la 100 de metri liber. A stabilit și un nou record mondial, cu timpul de 46,86 secunde.
David Popovici, omul-recordurilor la Europenele de natație
”Nu trebuie să-ți pui nicio limită. Cu cât visezi mai mult, cu atât ajungi mai departe”, spunea Michael Phelps. David Popovici a demonstrat încă o dată că nu are niciun fel de limită . Despre acest concept de limită a postat în urmă cu o zi și Adam Peaty, cel pe care românul l-a menționat ca fiind unul dintre modele sale când vine vorba despre obiective ambițioase.
”David este extrem de matur pentru vârsta sa și a arătat cât de important este să nu-ți pui limite, indiferent de vârstă. De-abia aștept să văd unde se poate duce” Adam Peaty. Michael Phelps i-a admirat rapiditatea într-o postare pe Instagram.
Numele românului e rostit de aproape toată lumea la această ediție de Campionate Europene. „După Jocurile Olimpice toți înotătorii sunt mai lenți, bine cu excepția lui Popovici…”, a spus Jakub Majeski, medaliat cu bronz la 100 metri fluture. După ce s-au înfruntat în proba de 100 metri liber, maghiarul Kristof Milak și-a exprimat regretul că nu a prins finala de la 200 de metri pentru a concura din nou împotriva lui David Popovici.
„Skinny Legend”, așa cum s-a autointitulat după cursa de sâmbătă, când a câștigat aurul și a stabilit un nou record mondial la 100 metri liber, adolescentul în vârstă de 17 ani și-a mutat atenția spre proba are-l provoacă mai mult din punct de vedere tehnic, cea de 200 metri liber.
Citește și
Cu ce se alege Simona Halep după al treilea titlu la Rogers Cup