Zero la baraj! Detaliul ce ne dă fiori

România așteaptă ziua de mâine, joi, 20 noiembrie, pentru a afla pe cine va întâlni la baraj pentru un bilet obținut pe ultima sută de metri pentru CM 2026.

Un detaliu dă fiori suporterilor primei reprezentative.

Am mers din eșec în eșec: am pierdut de fiecare dată la baraj!

Joi, la tragerea la sorți de la Zurich, România va intra în urna a patra. Și nu va avea o semifinală ușoară: Italia, Danemarca, Turcia sau Ucraina. Un singur meci în deplasare! Apoi, vom vedea dacă vom juca finala (detalii aici).

EURO 1972. Totul a început cu Mircea Lucescu, ne-a bătut Ungaria!

Generația care a participat la Mondialul din 1970 a disputat 3 partide cu Ungaria pentru CE 1972.

După 1-1 la Budapesta (L. Sătmăreanu) și 2-2 la București (Dobrin, Neagu), am pierdut la Belgrad, 1-2 (Neagu).

Pe 17 mai 1972, am cedat în minutul 89! Mircea Lucescu era și atunci căpitanul selecționatei, la fel ca la CM 1970.

CM 2002. Cu ei am început declinul. Slovenii ne-au ruinat!

În toamna lui 2001, am înfruntat cel mai slab adversar posibil în baraj, cel puțin la acel moment. Slovenia nu jucase niciodată la Mondial până atunci.

Cu Gică Hagi selecționer, am fost surprinși în ambele manșe: 1-2 la Ljubljana, deși Marius Niculae a deschis scorul. Osterc a înscris golul victoriei slovene, cu un voleu din unghi, din afara careului, apoi 1-1 la București. Rudonja a înscris pe contraatac, Contra a egalat, însă nu am mai concretizat nicio ocazie în noroiul din Ghencea.

Și am pierdut biletul pentru Mondialul asiatic din 2002. De fapt, ultima dată când am jucat la un astfel de turneu final s-a întâmplat în 1998!

CM 2014. Nici Pițurcă n-a reușit

Grecia nu mai era nici pe departe echipa care cucerise titlul la Euro 2004, dar tot ne-a fost superioară în dubla de play-off.

15 noiembrie 2013, 1-3 la Pireu. Bogdan Stancu a egalat pe „Karaiskakis”, însă am mai luat două goluri, de la Salpingidis și Mitroglou.

19 noiembrie 2013, 1-1 la București. Grecii au înscris în ambele porți. Mitroglou, cu două goluri în tur, a punctat în prima repriză pe Arena Națională, apoi Torosidis și-a bătut propriul portar.

Victor Pițurcă a fost depășit tactic de portughezul Santos, campion european cu un deceniu înainte.

EURO 2021. Nordicii lui Sigurdsson ne-au trimis acasă în semifinale

Ultima dată când am fost în play-off am suferit în nordul continentului, în 2020, într-o perioadă afectată de pandemia de coronavirus, care a împins turneul final în 2021.

La tragerea la sorți, naționala lui Mirel Rădoi a primit Islanda în semifinale (în deplasare) și Ungaria în finală. Cu maghiarii n-am mai apucat să jucăm.

Pe 8 octombrie 2020, am pierdut la Reykjavik, 1-2. După 34 de minute, era deja 0-2, ambele goluri marcate de starul islandezilor, Gylfi Sigurdsson.

Maxim a redus scorul din penalty, dar „tricolorii” nu au putut egala.

Citește și

Cascada Karpuzkaldiran din Antalya, unică în lume