Zeljko Kopic va merge pe ”filiera croată” la Dinamo

Zeljko Kopic, 46 de ani, și-a început munca la Dinamo, noul antrenor principal al „câinilor” având misiunea de a scoate echipa din zona retrogradării, „haita” fiind înțepenită pe penultimul loc în clasament, unul retrogradabil.

Croatul are mult de muncă, mai ales că este presat și de timp, și de faptul că a preluat o formație în plin sezon, el fiind la prima experiență în campionatul românesc.

Croații au dat randament la Dinamo: trei lideri de vestiar ai „câinilor” au fost din această țară

Kopic va avea un cuvânt greu de spus și în proximul mercato. Conducătorii clubului au transmis public că sunt deschiși la investiții pentru transferurile invernale, iar prezența noului antrenor va orienta gruparea spre piața croată.

Conform informațiilor GSP, Zeljko Kopic a primit mână liberă în a-și fixa niște ținte din Croația, mai ales că este recomandat și de activitatea sa ca director al Academiei lui Dinamo Zagreb.

De fapt, va fi o revenire a lui Dinamo spre fotbaliștii croați, care au dat randament în ultimii ani în tricoul alb-roșu.

Primul căpitan străin al „câinilor” a fost Aliosha Vojnovic, apoi alți doi croați au purtat banderola formației, Antun Palic și Ante Puljic, au mai fost și alți fotbaliști conaționali ai lui Kopic care au oferit un randament bun în Ștefan cel Mare.

Filiera latină a promovat Dinamo în Liga 1, dar a eșuat în prima divizie

Predecesorul lui Kopic, Ovidiu Burcă a mers pe filiera latină în mandatul său. A adus fie jucători francezi, Ghezali și Bena, sau spanioli, Dani Iglesias și Larrucea, vorbitori de limba franceză, Homawoo (Togo) și Abdallah (Madagascar), vorbitori de portugheză, Goncalo și Lucas.

Noul A1 de la Dinamo găsește un conațional de-ai săi în echipă, mijlocașul central Christian Ilic, care a devenit o piesă importantă în angrenajul formației.

Citește și

Prinderea lui Cătălin Cherecheş a generat costuri majore. Premierul Ciolacu: „Am cerut să cumpărăm acele brățări”