Zeljko Kopic, mesaj dur pentru fani. Când revine Homawoo la echipă

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a prefațat meciul cu Unirea Slobozia, din Superliga, de vineri la ora 20:00.

„Sezonul trecut, în cel mai important moment, am jucat fără fani”

Întrebat despre posibilitatea să joace fără fani, croatul a ridicat tonul la conferința de presă.

Dinamo a primit 10.000 de euro amendă de la LPF și riscă să joace fără suporteri, dacă aceștia vor mai arunca materiale pirotehnice pe teren.

„Nu e prima dată, așa sunt fanii noștri. Ei dau totul pentru echipă. Sezonul trecut, în cel mai important moment, am jucat fără fani. Dacă trebuie să jucăm un meci fără fani, jucăm un meci fără fani”.

Ce a spus despre meciul cu Adrian Mihalcea

„Domnul Mihalcea face o treabă bună. Echipa e compactă și directă, cu lucruri periculoase în ofensivă, dau niște centrări foarte bune. Au și slăbiciunii, ca orice echipă.

Vom încerca să jucăm ofensiv, dar și să ne păstrăm stabilitate defensivă. E un meci greu. Dar ne-am antrenat bine săptămâna asta și suntem pregătiți.

Ne concentrăm pe noi, pe cum jucăm noi și cum putem să câștigăm meciul. Echipa e în formă bună, ne descurcăm bine la antrenamente. Încă mai avem de îmbunătățit unele aspecte ale jocului.

Când revine Josue Homawoo la antrenamente

Despre Homawoo, în primul rând vreau să spun că sunt mulțumit de cum a tratat clubul situația și de cum a tratat Andrei Nicolescu tot.

Clubul a arătat că e puternic, că nimeni nu poate pune presiune pe noi. Noi nu luăm decizii sub presiune, indiferent de jucător. Homawoo a cerut să se întoarcă în loc.

De sâmbătă, va fi iar cu echipa. Va avea șansele lui de se lupta pentru locul lui. Totul depinde de el”, a declarat Zeljko Kopic, la conferința de presă.

Kopic mai așteaptă jucători

Tot în cadrul conferinței, Zeljko Kopic a declarat că mai așteaptă jucători la Dinamo:

„Încă nu am semnat cu nimeni nou, dar încă lucrăm la transferuri. Știu că toți avem așteptări, dar înainte de finalul perioadei de transferuri sunt sigur că vom avea jucători noi aici”.

Citește și

Stare de alertă epidemiologică! Explicații din partea lui Alexandru Rafila