Dinamo a început 2024 cu un eșec, 0-1 cu Petrolul, la Ploiești, iar FC Botoșani, „lanterna roșie”, îi suflă în ceafă.
Zeljko Kopic a fost prezent azi la conferința de presă, la Săftica, și a vorbit înaintea confruntării cu Rapid. Croatul rămâne optimist și a promis un joc bun suporterilor ”câinilor”.
Neluț Roșu este out!
„Am fost satisfăcut cu energia, cu atitudinea echipei, jucătorii au muncit din greu, au încercat. Dar organizarea ofensivă nu a fost bună, nu sunt satisfăcut.
Am muncit din greu la asta, însă nu am pus în aplicare ceea ce am făcut în pregătiri. În partea a doua a meciului cu Petrolului, am încercat să găsesc stabilitate, să ținem mingea. Am înțeles că și terenul a fost greu, le-a fost greu jucătorilor noștri, le-a fost teamă să nu facă greșeli.
Sper ca împotriva Rapidului să nu se mai repete erorile.
Nu ne putem baza pe Neluț Roșu, are o mică accidentare. Așteptăm confirmările că au sosit actele lui Velkovski și Milanov, ca să putem să ne bazăm și pe ei contra Rapidului”, a explicat Zeljko Kopic.
”Rezultatul depinde de ce vom arăta noi”
Croatul știe care este forța adversarului de pe Arena Națională.
”Rapid are echipă bună, are potențial, acum are un boost de energie după ce a învins în primul meci cu 4-3, revenind de la 1-3. Dacă luăm diferențele din clasament, Rapid e favorită, dar dacă vrei să fii la Dinamo trebuie să lupți contra tuturor, indiferent de nume. Detaliile vor face diferența sâmbătă.
Jucătorii români explică străinilor cât de important e derby-ul cu Rapid. Țin să mulțumesc suporterilor care ne-au încurajat cu Petrolul, nu este ușor, ca perioadă, ca rezultate, e și foarte frig. Și așteptările noastre sunt mari.
Atacanții lui Rapid sunt foarte buni, știu cum să atace între linii, în diverse momente ale jocului. La fel mijlocașii lor. Dar și pregătirea noastră, tehnico-tactică, eu zic că este bună. Rapid are calitate, dar rezultatul va depinde și de ceea ce vom arăta noi”, a mai declarat tehnicianul lui Dinamo.
”Nu am încheiat mercato”
„Nu am încheiat mercato. Nu e ușor, din contră, avem și situația această cu lista A. Îmi pare rău de situația celor care nu vor mai fi pe listă, nu e un moment ușor, încercăm să facem ceva pentru ei. Despre atacanți, vrem pe cineva care să aducă un plus, avem câteva opțiuni, am găsit, dar fotbalistul respectiv mai are și alte oferte.
Ghezali… Vom vedea ce se va întâmpla cu el. Nu vreau să vorbesc despre nume. Avem antrenament și vineri seară, lucrăm de la zi la zi. Orice jucător care e în discuții cu clubul în această perioadă… Noi încercăm să rezolvăm să fie bine și pentru ei”.
Da, acel mottto, de pe marginea terenului, «să facem Dinamo mare din nou». Știu ce așteaptă fanii, ce se vrea, de la fotbal la rezultate. Este imposibil să facem totul într-o perioadă scurtă de timp, dar eu voi da totul ca să reușim”.
Un punct nu ne convine. Mai ales că apoi se înjumătățește punctajul, nu ne alegem cu mare lucru. Da, ar fi ceva mai mult decât nimic, însă vrem să avem șanse de a marca, de a învinge. Nici cu Petrolul nu ne-am propus doar un punct.
Mă știu cu Damjan Djokovic, ne cunoaștem bine. Am avut ceva discuții în acest an, el a ales Rapid. Nu e ușor să vii acum la Dinamo, când trăiești pe marginea prăpastiei, când orice punct, meci, poate însemna totul. A trebuit să respect decizia lui, îi urez un sezon bun, dar sper ca sâmbătă seară, Dinamo să fie mai bună”, a mai comentat Kopic.
Citește și
Virgil Ianțu își deschide restaurant în București, sâmbătă, pe 27 ianuarie.