Dinamo are 9 meciuri consecutive fără eșec, 6 victorii și 3 remize, iar duminică seară, de la ora 20:30 are derby cu Rapid pe Arena Națională.
Zeljko Kopic despre viitorul apropiat: „În următorii 3-4 ani așteptările sunt să câștigăm trofee”
Deunăzi, Zeljko Kopic, 48 de ani, a fost invitat la GSP Live și, printre întrebările la care a fost solicitat să răspundă, s-a numărat și cea referitoare la momentul în care Dinamo va putea fi o pretendentă certă la titlu.
„Noi, în club, avem o strategie sportivă pentru viitoarea perioadă. Desigur, în următorii trei sau patru ani, așteptările sunt să câștigăm trofee. Cel mai bine, bineînțeles, ar fi titlul. Dar și Cupa. Și să începem să ne calificăm în competițiile europene. Vom vedea…
(Dinamo va continua cu dumneavoastră pe bancă 3-4 ani?) Știți cum e munca de antrenor, nu se știe niciodată. La un moment dat, totul e pozitiv, așteptările sunt mari, poate chiar mai mari. Apoi, la un alt moment, toți avem momente dificile.
A câștiga titlul este cel mai important pentru toată lumea. Dar dacă vorbim despre toată familia Dinamo, despre fani, despre tot, ar fi un moment frumos, pe care l-au așteptat de mult timp. Sunt foarte fericit la acest club și sper să ajungem la un nivel la care, în câțiva ani, nimeni nu va mai vrea să vorbească despre trecut.
Pe de o parte, este o muncă uimitoare să obții ceva, să faci pe toată lumea fericită. Pe de altă parte, să aducem o mentalitate pozitivă în club, un mediu de muncă – înseamnă o stabilitate pe o perioadă mai lungă pentru club”, a comentat Zeljko Kopic pentru Gazeta Sporturilor.
Comparația lui Zeljko Kopic: „Sunt mai mulțumit de echilibrul echipei”
Zeljko Kopic nu vrea să pună presiune suplimentară pe elevii săi. Este genul de om care adoptă politica pașilor mărunți. Dar siguri.
„(Nu vorbiți despre titlu în acest sezon?) Nu este cel mai important obiectiv, dar dacă situația o cere… Pentru mine, important este că avem drumul nostru, principiile noastre, cum vrem să jucăm. Muncim în fiecare zi în această direcție, pentru a ne îmbunătăți jocul.
Știți, am avut meciuri cu 45 de minute așa cum îmi doresc să arate echipa, iar alte 45 de minute care nu au fost bune. Pentru a ocupa poziții superioare, trebuie să fii bine mereu. Depinde de ce nivel de joc vom atinge și ce vom obține.
(Aveți o echipă mai puternică în acest sezon?) Am discutat și am făcut comparații. Vreau să spun că avem un echilibru mai bun în echipă”, a reacționat Kopic.
Citește și
ANAF pe urmele lui Klaus Iohannis: un milion de euro datorie. Se ajunge în instanță
