Zeljko Kopic a răspuns: de ce Dinamo întârzie să facă transferuri

Zeljko Kopic, 46 de ani, a salvat Dinamo de la retrogradare în sezonul precedent, iar în prezent echipa ocupă un loc de play-off după primele trei runde.

Croatul așteaptă noi transferuri, care întârzie să se producă. Aceasta chiar dacă a trecut de multă vreme termenul anunțat de Andrei Nicolescu, administratorul special al „câinilor”, pentru o nouă mutare la club.

Conform declarațiilor lui Kopic, dinamoviștii au crezut că vor convinge cel puțin un fotbalist să semneze cu formația din Capitală. În ultima vreme, s-a vorbit despre interesul pentru Mavis Tchibota, respectiv Matias Lacava.

„Eram foarte aproape să semnăm”

„Andrei Nicolescu a spus un adevăr, eram aproape să semnăm cu un jucător. De aceea nu vorbesc înainte. Nu depinde doar de noi, încercăm, am fost aproape să semnăm un jucător. Nu îmi place să discut de detalii, dar nu depinde doar de noi. Trebuie ca ambele părți să se înțeleagă.

Sunt motive diferite, am fost aproape, nu am reușit, dar încercăm să aducem ceea ce ne dorim.

Am semnat jucători români, tineri, cu experiență. Am respect pentru România, pentru oamenii de aici. Vreau să am jucători din România, clubul a demonstrat asta, suntem gata să îi semnăm, dar căutăm și opțiuni care ne pot oferi calitate”, a spus Zeljko Kopic azi.

„Jucătorii au semne de întrebare, apoi își schimbă opinia”

„Toată lumea ar fi mai fericită dacă ar fi venit jucătorii înainte de startul sezonului, dar nu era realist. Jucătorii au semne de întrebare cu privire la campionat, România, București. Din partea mea, sunt multe lucruri pozitive, despre stadioane, dar și despre Dinamo. De exemplu, francezii și spaniolii, văd doar liga lor, nu îi interesează, dar când vin aici, își schimbă opinia.

Matias Lacava? Am fost aproape să îl aducem, dar nu a venit, nu mai este de actualitate. Are calitate, are o vârstă excelentă pentru a îmbunătăți jocul, a fost unul dintre jucătorii din lista noastră. Am fost aproape să îl semnăm, dar nu am reușit.

Nu e important de ce nu a venit, nu e vorba de ce nu am făcut. Am încercat și cu alții, aceasta este piața, e normal în fotbal”, a reacționat Zeljko Kopic la conferința de presă.

Citește și

Medaliile care ies din apă! Andrei Cornea și Marian Enache, aur curat la dublu vâsle