Zeljko Kopic a dezvăluit ce a vorbit cu Andrei Nicolescu: „Două săptămâni, asta vreau”

Zeljko Kopic, 48 de ani, este cel mai longeviv antrenor din play-off, în funcție de pe 1 decembrie 2023.

Zeljko Kopic a transmis un mesaj clar

Croatul a respins discuțiile apărute în spațiul public la începutul acestei săptămâni, cum că se pregătește să se despartă de Dinamo.

El a declarat că nu ia în calcul să-i părăsească pe „câini”. Aceasta după ce și Andrei Nicolescu, președintele bucureștenilor, a transmis că nimeni din conducere nu și-a pus problema de a se despărți de tehnician.

Discuție despre vacanță! Iată detaliile

„Singura discuţie pe care am avut-o a fost cu preşedintele Andrei Nicolescu şi cu acţionarii (după meciul cu CFR Cluj). Le-am spus că în prima mea vară aici am avut șapte zile de vacanţă.

În al doilea an, am avut 10 zile, anul acesta am de gând să am cel puţin două săptămâni, asta este tot ce le-am spus. Două săptămâni de vacanţă este anunţul meu în legătură cu plecarea. În legătură cu jucătorii, toţi cei care mă cunosc ştiu că nu obişnuiesc să vorbesc în faţa lor.

Dacă vreau să spun ceva, vorbesc doar cu acţionarii şi cu preşedintele. Acest gen de informaţii (apărute în spațiul public) este irelevant.

Dacă cineva a spus aşa ceva, a spus-o fără responsabilitate. Ceea ce nu este profesionist, dar nu este pentru prima dată când văd aşa ceva. Pentru mine, devine un lucru obişnuit pentru job-ul meu”, a replicat Zeljko Kopic despre subiect.

Citește și

Nicușor Dan după ședința CSAT: ”Țara e chiar mai sigură”