Zăvăleanu: ”Ei sunt cu banii la zi”. Detalii

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a organizat azi o ședință în cadrul căreia i-a anunțat pe toți angajații clubului vizavi de situația financiară a clubului.

Au apărut discuții vizavi de faptul că unii angajați ar putea fi neplătiți până în iulie sau li s-a transmis că vor fi întârzieri.

Conform informațiilor GSP.ro, jucătorii și membrii staff-ului tehnic au ajuns la un acord cu reprezentanții grupării pentru a-și lua banii după duelurile de baraj, roș-albii arătând clemență vizavi de Dinamo, în condițiile situației financiare actuale.

”Salariații de la Săftica au primit azi”

Răzvan Zăvăleanu a ținut să lămurească situația vizavi de situație.

”Ședința de azi? Ce-am discutat, eu consider că trebuie să rămână între noi, fiindcă așa e firesc, așa am convenit. Haideți să lămurim! Salariații de la Săftica sunt cu banii la zi! Azi, am dispus plata pentru salariul curent, cu scadența astăzi! Nu s-a pus problema să-i amânăm, să-i ducem cu vorba, să fie amenințări sau mai știu eu ce. E lămurit acum?

Situația e una dificilă, dar nu mai dificilă decât la alte cluburi din România. Facem demersuri ca să fie bine, oamenii să fie plătiți. Da, au fost întârzieri, dar la salariul trecut, am vrut să ne lămurim, era o întârziere de o săptămână-două. Și dacă există probleme, trebuie să tragem umăr la umăr, să rezolvăm problemele”.

”Nu e un dezastru, nu s-a terminat totul, cum ar vrea unii”

”Nu-i lăsăm pe oameni pur și simplu. Credeți-mă, totul este în parametri optimi. Nu e un dezastru, nu s-a terminat totul, cum ar vrea unii.

Vizavi de situația celor de la echipă, tot ceea ce am discutat cu jucătorii și cu staff-ul, am căzut de acord să rămână în bucătăria internă. Vă spun sincer, jucătorii sunt motivați și dornici de joc, toți sperăm să trecem de baraj cu bine”, a precizat Răzvan Zăvăleanu pentru GSP.ro.

Citește și

Viorica Dăncilă: ”Am făcut greșeli de exprimare, dar n-am fost marioneta lui”. Pe cine acuză de trădare