Suporterii lui Dinamo de la PCH au transmis un mesaj de susținere pentru antrenorul echipei, Zeljko Kopic (47 de ani).
Kopic a preluat-o pe Dinamo în decembrie 2024, atunci când echipa nu traversa o perioadă prea bună, aflându-se pe ultimele poziții în clasament.
Până în mai 2024 a reușit să salveze echipa de la retrogradarea directă și mai apoi a trecut de barajul cu Csikszereda. Acum, Dinamo a încheiat turul din sezonul regulat al Superligii pe locul 2, lucru pe care suporterii îl considerau imposibil în urmă cu un an.
Peluza PCH: „Avem încredere în Kopic! Cea mai plăcută surpriză a sezonului”
Suporterii Peluzei Cătălin Hîldan au transmis azi, prin intermediul rețelelor sociale, un mesaj de susținere pentru Kopic. Fanii au transmis că au încredere în antrenor și roagă și conducerea să aibă.
„Avem încredere în Kopic! Dinamo a avut parte de multe surprize sezonul ăsta, cele mai multe dintre ele plăcute. Acum un an, a revedea Dinamo pe locul 2 părea ceva de domeniul fantasticului într-un viitor mult îndepărtat.
În schimb, realitatea lucrurilor arată că Dinamo este pe mâini bune și, surprinzător, siguranța vine tocmai de la cel care nu ne dădea vreo urmă de speranță anul trecut, aceasta fiind poate cea mai plăcută surpriză a sezonului.
Kopic ne-a arătat că știe să creeze un spirit și știe cum să iei o echipă dezorientată și să o faci să redevină ceea ce îi este predestinat să fie. A făcut toate astea cu un lot care seamănă izbitor cu cel care ne făcea din nou să tremurăm pentru rămânerea în Liga 1, ba chiar le-a redat pofta de joc unora pentru care cuvintele de laudă au fost extrem de limitate în trecut.
Puțină lume a avut încredere în Kopic, dar el a avut și a dovedit faptul că a fost omul potrivit pentru a-i reda lui Dinamo strălucirea. Dacă i se pun la dispoziție ustensilele de care are nevoie și dacă se fac transferurile pe care le cere, Kopic poate face din Dinamo o echipă cu pretenții la primele locuri, nu trebuie decât să fie ascultat.
Dinamo, prin Kopic, poate mai mult, iar noi nu trebuie decât să îi fim alături din tribune prin cântece, iar din birouri prin transferuri. Avem șansa de a reclădi acel Dinamo strălucitor și de a fi, din nou, acea echipă de care să se teamă o țară întreagă.
Ne redresăm după eșecuri, sunt răni care încă ne dor, dar ne vindecăm și mergem mai departe. Noi îl vom susține pe Kopic și rugăm și conducerea să facă la fel, căci a dovedit că are cunoștințele necesare pentru a redresa clubul nostru iubit”, a transmis PCH, pe pagina de Facebook.
Palmares (mai) bun cu Kopic la Dinamo
Kopic are 41 de meciuri pe banca tehnică de la Dinamo, iar din acestea 16 au fost victorii, 13 remize și 12 înfrângeri.
6victorii, 6 remize și 3 înfrângeri are Dinamo în acest sezon din Superliga.
Citește și
Charalambous, luat peste picior de un dinamovist: „Zici că e Popoye Marinarul”