Vlad Iacob: ”Rar am văzut așa ceva!”

La finalul partidei Poli Iași – Dinamo (1-0), Vlad Iacob, administratorul special al ”câinilor”, s-a plâns de modul în care a decurs repriza secundă.

”Timp efectiv, 20 de minute”

”Din păcate, azi am intrat în jocul gazdelor, e un lucru rău, nu ne-am făcut jocul nostru, n-am construit, n-am pasat. Dar o mare problemă a fost că în repriza a doua timpul de joc efectiv a fost de vreo 20 de minute. Rar am văzut așa ceva și am văzut foarte multe meciuri. Rar am văzut asemenea trageri de timp!

Arbitrajul a fost unul bun, per total, cu o mică excepție: la fiecare cădere se oprește jocul. Nu înțeleg de ce nu preluăm ce se întâmplă la Campionatul Mondial, când arbitrii opresc jocul doar când e o accidentare serioasă.

În plus, nu știu de ce nu avem și noi mai multe minute de prelungiri. Așa se arbitrează în România, nu cred că e rea-voință. De ce să mai vină oamenii la stadion, să vadă 20 de minute de fotbal într-o repriză?!”, a declarat Iacob pentru GSP.ro.

”Trebuie să abordăm fiecare meci ca pe o finală”

Deși mai sunt șanse mici, Vlad Iacob încă speră că Dinamo poate prinde play-off-ul.

”Cât timp avem șanse matematice, vom lupta, vom continua să credem. Trebuie să abordăm fiecare meci ca pe o finală. Suntem și la mâna rezultatelor, nu mai depindem doar de noi. Trebuie să ne câștigăm toate meciurile, șanse sunt, trebuie să credem și să ne jucăm șansa până la capăt.

Avem nevoie de fani mai mult ca niciodată. Sprijinul lor financiar e esențial pentru noi, le mulțumesc pentru deplasarea de la Iași, au fost la înălțime”, a mai zis oficialul roș-albilor.

Citește și

Petrecere cu ”șpriț și lăutari” în Trenul Regal, de 1 Decembrie. Casa Regală: ”Blasfemie”