Vizer l-a ”executat” pe Putin: ”Suspendat”

O decizie drastică, deși mai degrabă una de imagine, a unui român la adresa președintelui Rusiei, Vladimir Putin, ajuns inamicul public numărul 1 al mapamondului.

Erau amici buni

Federația Internațională de Judo (IJF), condusă de austriacul de origine română Marius Vizer, a anunțat duminică, printr-un comunicat, suspendarea lui Vladimir Putin din funcțiile de președinte de onoare al și de ambasador al IJF, în contextul invaziei din Ucraina, informează ebihoreanul.ro.

”În contextul războiului care se desfășoară în Ucraina, Federația Internațională de Judo anunță suspendarea statutului domnului Vladimir Putin de Președinte de Onoare și de Ambasador al Federației Internaționale de Judo”, se arată comunicatul IJF.

Vizer s-a recomandat de multe ori ca amic foarte bun al lui Vizer, întâlnindu-se de multe ori și întreținându-se amiabil.

Judo-ul era sportul lui Putin

Sâmbătă, Marius Vizer anunțase „cu regret”, într-o declarație intitulată ”Judo pentru pace”, anularea Grand Slamului 2022 care ar fi trebuit să aibă loc la Kazan, Rusia, în perioada 20-22 mai 2022.

”Suntem întristați de situația internațională actuală, rezultat al dialogului ineficient la nivel internațional.

Familia judo-ului speră ca tulburările actuale să poată fi soluționate în ultimul moment, pentru a restabili normalitatea și stabilitatea în Europa de Est și în lume, concentrându-ne încă o dată pe diversitatea culturală, istoria și moștenirea Europei, în cel mai pozitiv mod”, a transmis Marius Vizer.

Posesor al centurii negre 8 Dan, acordată în 2012 de IJF, fiind primul rus care a atins acest nivel, Vladimir Putin a descris judoul ca fiind „sportul meu favorit”, pe care continuă să îl practice cu regularitate.

”Oamenii din judo sunt o categorie puţin mai aparte, ne leagă nişte valori şi ăsta e chiar adevărul despre relaţia cu preşedintele Putin.

Eu vreau să rămân în limitele fair play-ului şi ale sportului, n-aş vrea să comentez aspecte politice”, spunea, în urmă cu 4 ani, Marius Vizer pentru ebihoreanul.ro.

Citește și

Băsescu: ”Rusia un stat terorist!”