Virgil Musta: ”Un număr foarte mare de cazuri”. Ce spune despre vaccinare

Medicul Virgil Musta vorbește despre noul val de infectări COVID din România și despre măsurile care pot fi luate ca să nu crească numărul bolnavilor.
”Această variantă este mult mai contagioasă”

Medicul Virgil Musta a explicat, pentru Fanatik, că noul val al infectărilor COVID de la noi din țară este generat și de faptul că varianta dominantă este mult mai contagioasă decât precedentele. Totuși, Virgil Musta susține că varianta care circulă acum este mai puțin ”mortală” decât precedentele. Cel puțin în cazul oamenilor sănătoși care se îmbolnăvesc.

”Din fericire, patogenitatea acestei variante a virusului și a subvariantelor sale este mai mică decât la primele. Dar această variantă este însă mult mai contagioasă față de varianta Delta, de exemplu. Iar contagiozitatea variantei dominante de acum este, poate, mai mare și decât cea a Omicron”, a spus Virgil Musta, pentru Fanatik.

Anunță un număr mai mare de cazuri

”Da, mă aștept să fie vârfuri în acest val similare cu cele din precedentul val, din perioada iernii. Nu sunt epidemiolog, dar cred, deși sper să nu, că e posibil să ajungem la un număr foarte mare de cazuri, ca în vârful valului trecut.

Sper însă ca felul în care reintrăm, ca spitale, în situația de epidemie COVID să fie unul cât mai eficient și să fie o presiune cât mai mică pe sistemul sanitar. În orice caz, cred că va trebui să ne obișnuim ca numărul de infectări să crească, periodic, cel puțin în următoarea perioadă”, mai spune medicul Virgil Musta.

”Masca trebuie purtată”

Medicul Virgil Musta este convins că singura soluție prin care se poate evita ca valul de infectări să depășească capacitatea sistemului sanitar românesc este prevenția. Adică igienta strictă și purtatul măștii în zonele aglomerate.

”Acum, probabil, există și multe forme asimptomatice, dar asta nu înseamnă să nu ne ferim de posibilitatea de a ne îmbolnăvi mizând că va fi formă ușoară. De aceea, recomandarea mea fermă este să încercăm să evităm zonele foarte aglomerate, chiar dacă este perioadă de concedii și ieșim mai des la restaurant, la club, mergem pe plajă, la munte, sau oriunde altundeva.

Da, clar, părerea mea este să purtăm mască în zonele aglomerate, mai ales în mijloacele de transport în comun. Nu avem de unde să știm cine este lângă noi, dacă este sau nu bolnav, dacă ne transmite virusul sau nu, așa că trebuie să încercăm să prevenim. Prevenția împotriva COVID e esențială! Masca trebuie purtată, în aglomerație măcar”, a mai spus Virgil Musta.

Ce spune Virgil Musta despre vaccinare

După ce, de curând, au fost închise centrele de vaccinare, acum situația îmbolnăvirilor a crescut constant, iar în ultimele câteva zile s-a depășit numărul de 25.000 de infectări. În acest context, au existat voci care au contestat decizia luată de Ministerul Sănătății, dar medicul timișorean o susține.

”Închiderea centrelor de vaccinare a fost naturală, normală, nu mai erau eficiente, lumea nu mergea să se mai vaccineze, iar cheltuielile erau destul de ridicate. Dar, oricum, cine vrea să se vaccineze o poate face la medicii de familie”, spune Virgil Musta.

În altă ordine de idei, este convins medicul specialist, singura variantă cu adevărat eficientă împotriva COVID este vaccinarea la scară largă. ”Vaccinarea este, evident, o soluție, mai ales că populația României nu s-a vaccinat într-o rată atât de mare pe cât ne-am fi putut dori. De aceea este și posibil să crească numărul de cazuri chiar dacă eu sper să nu mai fie atât de multe ca în trecut.

Părerea mea este că cei vaccinați cu schema completă și care nu sunt într-una dintre categoriile de risc ar putea să aștepte să apară vaccinul care e legat de Omicron și să o facă atunci. Probabil că în acel moment se vor deschide și mai multe centre de vaccinare”, spune medicul Virgil Musta.

Citește și

Aeroportul Băneasa se redeschide, după 9 ani