Părintele Ipolit de la Mănăstirea Radu Vodă a avut o cateheză săptămâna trecută în care a povestit pe scurt viețile sfinților din luna ianuarie și ce ar trebui creștinii să învețe de la aceștia. De asemenea, a învățat oamenii prezenți cum să dobândești un loc lângă Dumnezeu.
”Ne aflăm în luna ianuarie și m-am gândit să vorbim câteva cuvinte despre părinții mari cuvioși ce-i pomenim luna aceasta. Luna aceasta este specială pentru că avem prăznuire a mai multor sfinți preacuvioși părinți, temelii și fundamente duhovnicești în viața călugărească, în lumea monahală. Și dacă ne uităm în calendar, am ales pe cei mai reprezentativi.
Sigur că viața lor, faptele lor, dar și scrierile lor au rămas nu numai pentru călugări, dar și pentru mireni, oameni de rând, oameni care nu și-au asumat această viață călugărească, scrierile lor au rămas normative pentru viața duhovnicească și cu toții ar trebui să ne înfruptăm de acolo și să adunăm cuvinte duhovnicești potrivite pentru sufletul nostru și medicamentele pentru sufletul nostru.
În ordinea pomenirii și importanței lor o să spunem câteva lucruri despre fiecare pe scurt. Pentru că numai despre Sfinții Trei Ierarhi dacă ar fi să vorbim ne-ar lua zile întregi.
Sfântul Ioan Botezătorul
Primul pomenit luna aceasta este Sfântul Ioan Botezătorul. Este prin excelență călugărul, ascetul, cel care și-a ales o viață cu totul aparte față de lumea normală și a trăit în pustie. Persoana sfântului Ioan Botezătorul o cunoaștem cu toții din paginile Sfintei Scripturi. El este cel care închide Vechiul Testament și deschide cărările spre Noul Testament. Este cel care pregătește venirea Mântuitorului, este Înaintemergătorul Domnului, așa a fost și în viață, așa va fi și la sfârșitul lumii. Este cel care stă de-a stânga Mântuitorului, ați văzut în icoana Deisis, Maica Domnului de-a dreapta, Ioan Botezătorul de-a stânga. Este cel mai mare om născut din femeie, așa cum spune Evanghelia, este cel care, după cum ați auzit în Evanghelie, minunea săltării în pântece atunci când era în pântecele Dreptei Elisabeta, când a auzit închinăciunea Maicii Domnului pruncul Ioan Botezătorul a săltat. Iată, ce cinste a dat Mântuitorul Iisus Hristos acestui mare sfânt al bisericii. Este cel mai important prooroc al Vechiului și al Noului Testament.
Aflăm în Evanghelia după Marcu că Sfântul Ioan Botezătorul era îmbrăcat în haină din păr de cămilă, încins cu o curea de piele și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. Deci ducea o viață călugărească, de călugăr autentic, în pustie, retras și de multe ori pustia pe unde călca el devenea cetate de locuit pentru că foarte mulți oameni din cetăți mergeau la el, lângă râul Iordan, în pustia Iordanului, cei care ați fost la Ierusalim ați văzut și Sfântul Ioan acolo boteza în numele lui Dumnezeu și oamenii veneau spre el, foarte rar mergea el în cetăți să propovăduiască pe Fiul lui Dumnezeu. Așadar Biserica i-a dăruit acestui mare Sfânt prooroc șase sărbători în decursul anului bisericesc. De aici se arată importanța lui în economia Mântuirii și importanța lui ca Sfânt în viața liturgică a bisericii noastre.
Sfinții Trei Ierarhi
Sfântul Vasile cel Mare
Apoi avem pe Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Sfântul Vasile cel Mare a rămas pentru posteritate, în istoria bisericii, ca un mare filantrop. Pe lângă scrierile lui, apărător al credinței, scrieri dogmatice de o importanță deosebită, canoane după care noi acum ne ghidăm și la Taina Spovedaniei și canoane administrative, el a scris Regulile Mari ale vieții călugărești, a înființat o mănăstire, dar Biserica îl prăznuiește ca un mare filantrop, un om foarte milostiv. De la el avem Vasiliadele, acele spitale pentru orfani, pentru bătrâni, pentru toți bolnavii. Toți se adunau la spitalele Sfântului Vasile cel Mare, zidite și făurite de el și ucenicii lui și nu respingea pe nimeni. Foarte multe așezăminte au devenit de-a lungul timpului orașe. Unii se tămăduiau trupește, dar în așezămintele Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, se căuta cu dinadinsul vindecarea sufletească a omului. Așa cum ar trebui să se caute și astăzi în spitale dar în unele se reușește, în unele nu.
Sfântul Grigorie Teologul
Sfântul Grigorie Teologul nu degeaba i se spune Teologul, teologia lui și scrierile sunt foarte profunde și este un adevărat mistic al bisericii. De asemenea, în epoca aceea zbuciumată a primelor veacuri creștine Sfântul Grigorie, alături de Sfântul Vasile și alături de Sfântul Ioan Gură de Aur au apărat dreapta credință, învățătura bisericii, de ereziile primelor veacuri, hristologice, împotriva persoanei Mântuitorului Iisus Hristos, ereziile împotriva persoanei Duhului Sfânt. Și astfel Sfântul Grigorie Teologul fiind chiar președintele Sinodului Ecumenic de la Constantinopol, fiind Patriarhul Constantinopolului, el a temeinicit fraze din Crezul pe care noi astăzi îl spunem în biserică.
Sfântul Ioan Gură de Aur
Sfântul Ioan Gură de Aur a rămas în memoria bisericii ca un mare orator. Știm că și el a avut mai multe scrieri, dar termenul acesta unic în imnografie și în sărbătorile adresate sfinților, de Gură de Aur, este numai pentru el. Vă dați seama ce bucurie ar fi fost și ce bucurie simțim citind scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur și vă îndemn să le citiți, ce bucurie era pentru cei vechi să-l asculte. Ore întregi vorbea și lumea stătea nemișcată și îl asculta și nu se săturau. Era un izvor nesecat de învățături, de pilde, de îndemnuri pentru viața duhovnicească. Și mărturie a sfințeniei vieții lui. El a fost exilat, a murit chiar în exil, de împărăteasa Eudoxia, pentru că el i-a stat împotrivă o vreme ca mărturie stă capul lui neputrezit și urechea lui dreaptă neputrezită, păstrată la Mănăstirea Vatoped, într-o raclă în biserica mănăstirii. Se spune că acolo în urechea dreaptă îngerii lui Dumnezeu îi spuneau și vorbea cu credincioșii.
De asemenea, Sfântul Grigorie Teologul, împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur, atunci când ambii au vrut ierarhii vremii să-i hirotonească preoți, ei au fugit în pustie. N-au vrut să ia această mare responsabilitate a preoției la început, dar s-au lăsat convinși singuri pentru că Dumnezeu avea o lucrare mare cu acești mari sfinți. Dar ei au trimis Episcopului din Cezareea și Episcopului din Constantinopol scrisori, epistole, în a justifica fuga lor, se socoteau nevrednici de a fi preoți. Și aceste epistole au rămas în biserică până în ziua de astăzi, tratate despre preoție, în care sfântul Grigorie Teologul și sfântul Ioan Gură de Aur arată ce responsabilitate mare este preoția și cum sufletele oamenilor atârnă de gâtul preotului. Preotul trebuie să fie foarte conștient atunci când lucrează cele ale preoției pentru că în Sfânta Liturghie și în Taine nu contează vrednicia preotului, că Dumnezeu și Duhul Sfânt lucrează direct, dar în celelalte preotul este dator de a avea o viață cât de cât după învățătura Mântuitorului și după învățătura Sfinților Părinți.
Acești Trei Ierarhi mari sunt oameni cerești și biserica îi numește îngeri pământești. Trâmbițele adevărului, tunetele dumnezeirii celei nezidite. Au luptat împotriva lupilor care sfâșiau în vremea aceea dreapta credință și au surpat zidurile cele rele ale vrăjmașului netezând și îndreptând pe cele strâmbe precum și toată asprimea și nedreptatea. De la acești doi mari sfinți ne-au rămas și Liturghiile, Vasile și Ioan. Până astăzi slujim Liturghiile Sfântului Vasile și a Sfântului Ioan Gură de Aur în biserică.
Sfântul Cuvios Serafim de Sarov
Sfântul Cuvios Serafim de Sarov pe 2 ianuarie, un mare cuvios, știm cu toții viața lui, el în tinerețe a avut o vedenie, i-a apărut Maica Domnului, alături de Sfinții Apostoli Petru și Ioan, și Maica Domnului a spus ”Acesta este din neamul nostru”. Sigur, Sfântul Serafim, ca toți sfinții cuvioși, de mic a dus o viață intensă duhovnicească și la un moment dat s-a retras pe o colină pe care el o numea Sfântul Munte a lui, timp de 40 de ani a trăit într-o asceză absolută. A fost viețuitor în obște, după aia s-a retras în isihie, sihastru, zăvorât chiar 40 de zile și 40 de nopți pe un ciot al unui pom și s-a rugat acolo pentru a fi luminat și apoi după ce a adunat toate aceste roade duhovnicești pe pământul Rusiei, Sfântul Serafim a ales a învăța oamenii. Și foarte mulți oameni alergau spre el pentru a afla tămăduire la durerile și tristețile lor.
A devenit pentru poporul rus și pentru lumea întreagă un adevărat apostol, martor și propovăduitor al Învierii. Când te duceai la el nu te băga în deznădejde. Ci îți dădea nădejdea învierii și le spunea oamenilor: Bucuria mea. Îți dădea o bucurie a lui Hristos, o lumină, era și mic de statură, se îmbrăca în alb, pe care numai când îl vedeai simțeai prezența lui Dumnezeu. Ceea ce ne-a rămas printre alte scrieri și învățături este un paragraf al Sfântului Serafim care spunea: ”Rugăciunea, postul, privegherea și toate celelalte fapte creștinești, indiferent de cât de bune pot fi ele în sine, nu constituie scopul vieții noastre creștine. Deși ele servesc drept mijloace indispensabile de atinge acest scop. Adevăratul scop al vieții noastre creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre posturi, rugăciuni, privegheri, milostenii și orice faptă bună, făcută în numele lui Hristos, ele reprezintă doar mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt. Numai fapta bună în numele lui Hristos ne oferă darurile Duhului Sfânt.”
Sfântul Antipa de la Calapodești
Avem Sfântul Grigorie de Nyssa pe 10 și pe Sfântul Antipa de la Calapodești, un sfânt român, născut în Moldova, în localitatea Calapodești. A trăit între anii 1816-1882, el a fost călugăr la Căldărușani, aici, lângă București, apoi a fost în Sfântul Munte Athos, a fost și la Pecerska și a trecut la domnul la Mănăstirea ruseasca Valaam din Siberia. Așadar, Sfântul Antipa de la Calapodești după cum vedeți și ați observat dacă ați citit viețile sfinților cuvioși, ca și părintele Cleopa, ca și părintele Arsenie Papacioc și alți sfinți și părinți ai noștri, ei au fost pe la mai multe mănăstiri. Ai impresia așa citind că au fost cam nestatornici. Știți că principiu al monahului este să fie statornic, adică să nu se prea plimbe așa prin mănăstiri de colo, colo. Așa se vede un monah adevărat.
Dar vedeți, părinții aceștia și sfinții aceștia în anii trecuți și secolele acelea, umblau din mănăstire în mănăstire unii cu ascultare pentru a căuta părinți duhovnicești, pentru a se folosi. Plecau la o mănăstire, stăteau acolo un timp, câțiva ani, se foloseau, plecau la o mănăstire mai retrasă, se foloseau și acolo de un părinte, doi, și apoi plecau spre pustie. Pentru că un călugăr nu poate să meargă direct spre pustie. Singur. Ci întâi trebuie să dobândească smerenia și ascultarea într-o viață de obște, într-o mănăstire mare, și apoi după câțiva ani, după ce s-a supus starețului, el se retrage și se duce mai la liniște.
Sfântul Antipa a căutat mântuirea. Sigur, astăzi unii călugări plimbându-se din mănăstire în mănăstire caută ierarhie, să-i facă un fel de preoți, călugări, caută mănăstiri, stareți, mai buni. De aceea vedem foarte multe exemple negative ale cinului monahal la televizor și ne întrebăm de ce. Pentru că ei nu sunt dispuși să rabde viața monahală autentică. Unii dintre ei, sigur. Orice pădure are uscături.
Sfântul Grigorie de Nyssa
Sfântul Grigorie de Nyssa este fratele Sfântului Vasile cel Mare. Ei provenind dintr-o familie întreagă de sfinți. Mamele lor, părinții lor, fiind sfinți. Mama sfântului Vasile, Emilia, mama sfântului Ioan Gură de Aur, Antuza, mama Sfântului Grigorie Teologul, Nona și mama Sfântului Augustin, Monica, sunt mame depline. Au rămas în istoria bisericii ca mame jertfitoare pentru copii lor. S-au luptat foarte mult pentru copii lor ca să urmeze calea lui Dumnezeu. Mai ales Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin. Sfântul Augustin a fost în tinerețea lui foarte rebel, libertin și Sfânta Monica s-a rugat ani întregi ca Dumnezeu să lucreze, să-i schimbe sufletul. Dacă aveți copii rătăciți rugați-vă la Fericitul Augustin și la Sfânta Monica, mama fericitului Augustin, ca Dumnezeu să-i întoarcă de la calea lor nenorocită.
Sfântul Grigorie de Nyssa ne-a lăsat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și au amândoi bunică pe Sfânta Macrina, cea bătrână, care a fost ucenica Sfântului Grigorie Taumaturgul, făcătorul de minuni.
Deci vedeți când bunicile sunt sfinte, când părinții sunt sfinți, ce poate să iasă din astfel de părinți decât tot niște sfinți?
Sfântul Teodosie cel Mare
Avem pe 11 ianuarie pe Sfântul Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște, care s-a născut în cetățile Capadociei, în secolul 5, a fost un ucenic al Sfântului Simeon Stâlnipcul și a mers acolo la el pentru a lua binecuvântare, a sihăstrit lângă Ierusalim în Peștera Magilor, știți că este Mănăstirea Sfântului Teodosie acolo întemeiată de acest mare sfânt, moaștele sale sunt acolo. S-a rugat acolo la Dumnezeu ca să găsească loc să zidească o mănăstire și a luat o cădelniță a pus cărbuni acolo stinși și a zis cădind așa: ”Doamne, unde se aprind cărbunii ăștia singuri, de la tine, acolo voi face o mănăstire.” Și a mers câteva zile, tot cădind, tot cădind săracul și în locul unde este acum mănăstirea, cărbunii din cădelniță s-au aprins și acolo a fost voia lui Dumnezeu. O mănăstire foarte frumoasă acolo și scrierile spun că Sfântul Teodosie înmulțea hrana. Oamenii veneau din Ierusalim la el la Mănăstire să ia o binecuvântare și puterea lui era să înmulțească mâncarea. Chiar dacă mâncarea nu era pentru atâta lume, el făcea prin rugăciune să se sature toate lumea. A murit la 105 ani.
Sfinții Cuvioși Pavel Tebeul și Ioan Colibașul -15 ianuarie
Pavel Tebeul, după cum îi spune numele, s-a născut în Tebaida Egiptului, în secolul 3. Atunci în secolele 3-4-5, Egiptul era un furnicar al monahismului. Acolo au venit în pustiile acelea mari părinți ai bisericii. Și acest sfânt Pavel a trăit în acele pustii și a fost prieten al Sfântului Antonie cel Mare. În viața Sfântului Antonie cel Mare este povestită o întâlnire dintre cei doi în Egipt și când a murit Sfântul Pavel Tebeul, Sfântul Antonie a lăcrimat și a zis: ”Iată, astăzi mare luceafăr al pustiei s-a dus dincolo.” Și a văzut o stea căzătoare.
La îngroparea Sfântului Pavel Tebeul ca la îngroparea Sfintei Maria Egipteanca, au ajutat doi lei, au făcut cu ghearele lor mormântul.
Sfântul Ioan Colibașul a trăit în Constantinopol în secolul 5, a plecat la mănăstire și după trei ani de viețuire i s-a făcut dor de părinții lui și a zis că mă voi duce la părinții mei să-i văd, dar nu mă duc cu chip să mă recunoască. El când a plecat de la casa părintească părinții i-au dat o Evanghelie frumoasă, în aur, lucrată. Și o lua cu el peste tot. Și a venit din nou în casa părinților lui, părinții nu l-au recunoscut și au stat cu slugile, cu slujitorii, la poartă. Era smerit, era lucrător, trei zile a locuit lângă părinții lui, la poartă el fiind și văzându-i mereu, vedea în fiecare zi plângerea părinților lui de dor, dar el nu s-a dat în vileag că el e. Și după 3 ani de zile, când i-a venit obștescul sfârșit, părinții au mers la coliba de la poartă și au găsit Evanghelia aceia. Și atunci și-au dat seama că săracul acesta Ioan, era fiul lor. Și de aia se numește Colibașul pentru că și-a făcut o colibă la poarta părinților lui. Este o viață impresionantă.
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare – 17 ianuarie
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, pe 17 ianuarie, mare lucrător înaintea lui Dumnezeu, ascet, întemeietor al monahismului egiptean. Vă dați seama seama ce viață avea, Sfântul Antonie cel Mare spunea ucenicilor lui: Toți se vor mântui, eu singur voi pieri. Dacă Sfântul Antonie spunea asta, vă dați seama noi intrăm în pământ de rușine.
Vă spun o istorioară, s-au dus trei frați la Sfântul Antonie cel Mare să ia cuvânt de învățătură. Și doi dintre ei îl tot întrebau încontinuu și nu le tăcea gura deloc. Și Sfântul Antonie sigur că răspundea cu bunăvoință, dragoste, că bătuseră atâta cale în pustie și al treilea frate nu întreba nimic, tăcea pur și simplu și era în extaz, se uita la ei. Și l-a întrebat Sfântul Antonie după câteva ceasuri: ”Frate, tu nu ai nimic de întrebat, nu ai nicio nelămurire?” Și el a zis: ”Părinte, de ajuns îmi este doar să te văd, nu vreau să întreb nimic”. Deci vă dați seama ce personalitate duhovnicească avea acest mare sfânt și ce faimă avea de cuvios și de om trăitor, om al lui Dumnezeu în pustia aceea, dacă veneau oameni la el doar să îl vadă, nu să-l întrebe ceva.
Viața lui este scrisă de Sfântul Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei. Sfântul Antonie cel Mare a trăit 20 de ani într-un mormânt idolesc și acolo a fost bătut de diavoli până la aproape moarte. Dar, nu s-a lăsat și pe mormântul acela idolesc a făcut o mănăstire și acela a fost locul lui de principală nevoință. Un mormânt idolesc pe care l-a transformat în mănăstire.
Sfinții Cuvioși Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul – 19 ianuarie
Macarie cel Mare, iarăși un părinte egiptean, ucenic al Sfântului Antonie, în tinerețea lui i s-a arătat un heruvim înaripat, cu ochi mulți, care i-a zis, Dumnezeu ți-a dat ție și fiilor tăi duhovnicești, drept moștenire această pustie. Adică pustia Egiptului. Dacă veți merge în Egipt, fără nicio opreliște, veți vedea acolo mănăstirea Sfântului Antonie, mănăstirea Sfântului Macarie cel Mare, oaze duhovnicești.
A făcut multe minuni și se spune că Sfântul Macarie cel Mare chiar a înviat un mort și făcea să vorbească morții din morminte cu puterea rugăciunii lui. Morții din morminte vorbeau cu rudele lor și le spuneau cum este în iad sau în rai, așa cum era sufletul fiecăruia.
Pentru smerenia și blândețea sa era numit un Dumnezeu pe pământ. A fost un mare dascăl al rugăciunii minții. Chiar de la Sfântul Macarie cel Mare am găsit prima oară termenul acesta de rugăciune a minții: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.
Macarie Alexandrinul s-a născut în Alexandria și a fost tot contemporan cu Sfântul Antonie, nu a mâncat 7 ani de zile bucate pregătite pe foc, și-a luat această nevoință și mânca numai verdețuri crude, neînmuiate. S-a luptat cu somnul foarte mult Sfântul Macarie Alexandrinul, 20 de zile și 20 de nopți nu a intrat sub niciun acoperământ, a stat numai sub cerul liber, în frig și în arșița zilei. Viața lui povestește că odată, luptând cu demonul desfrânării, 6 luni de zile s-a dus în adâncul pustiei și a stat gol, goluț, așa cum l-a făcut mama lui și a scăpat de demonul desfrânării.
Aceștia sunt sfinți care atunci când le citești viețile spui că sunt niște basme, zici că nu e adevărat. Dar știți că e vorba aceea din Scriptură, Sfinții vor judeca lumea? Nu ne vor judeca toți sfinții, dar faptele vieții lor, ale acestor sfinți, arată că ei au putut să stea deasupra vieții acesteia, deasupra păcatului și că putem și noi dacă vrem. Din punctul ăsta ne vor judeca. ”Noi cum am putut face lucrurile acestea și voi ați fost atât de slabi și nu ați putut face?”
Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare – 20 ianuarie
Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare, alt cuvios al Egiptului, mare povățuitor duhovnicesc, a hrănit 400 de oameni cu doar câteva pâinici. Vedeți dumneavoastră, ceea ce a făcut Mântuitorul Iisus Hristos, de a săturat mulțimile, zice Mântuitorul ca nu este sluga mai mare ca stăpânul și cei care sunt cu adevărat oameni ai lui Dumnezeu, fac și ei din ce a făcut Mântuitorul pe pământ. Împrumută din harismele Domnului.
Sfântul Eftimie cel Mare este socotit ocrotitor al femeilor sterpe, ce își doresc să aibă copii. De asemenea, el a deschis cerul ca Sfântul Ilie și după o perioadă îndelungată de secetă a plouat. De câte ori era Sfânta Liturghie, când slujea Sfântul Eftimie se vedea un stâlp de foc lângă el. Iată, un alt semn al purității și castității sfântului, cu totul curat, a fost acela că el putea vedea starea sufletului omul când venea să se împărtășească. Vedea pe fiecare în ce stare e. Și de asemenea, la înmormântarea lui, slujba a ținut 3 zile. Nu putea Patriarhul să încheie slujba decât după trei zile de mulțimea de oameni care au venit să-i sărute trupul.
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul – 21 ianuarie
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, un părinte mărturisitor al secolului al 6-lea, mai recent, găsim scrierile lui în Filocalie. Sfântul Maxim a fost implicat în apărarea dreptei credințe împotriva ereziei hristologice monoteite, care credea că Mântuitorul sunt două firi și o singură voință. Ori noi credem că în Mântuitorul sunt două firi divino-umană și două voințe, divino-umană.
Sfântului Maxim Mărturisitorul i se taie mâna dreaptă și limba pentru dreapta credință, datorită faptului că ereticii au avut foarte mare pizmă că vorbea și scria împotriva ereziei lor. Moare în exil nefăcând nicio concesie de la dreapta credință.
Sfânta Xenia de Saint-Petersburg – 24 ianuarie
Sfânta Xenie de Saint Petersburg este o mare cuvioasă a secolului al 19-lea, mai nouă sfântă, trăitoare în Rusia. Sfânta Xenia a fost de fapt o cerșetoare. O cerșetoare în Moscova pe care nimeni nu o lua în seamă, așa cum nici noi nu luăm de multe ori în seamă cerșetorii, dar de fapt ei sunt trimiși de Dumnezeu și trebuie din când în când să le mai arătăm și lor o milă, o milostenie, neuitându-ne la fața lor pentru că odată ce ai oferit milostenie nu te mai gândești ce face el cu ce-i dai tu. Ai făcut milostenie, milostenia ta înaintea lui Dumnezeu e primită. Că își ia țigări, că-și ia băutură, e treaba lui. Tu i-ai dat pentru Dumnezeu, e treaba lui ce face după. Tu ți-ai făcut datoria de creștin.
Sfânta Xenia a renunțat la tot ce era pământesc și a avut un devotament extraordinar față de Hristos și pe sine s-a făcut sărmană, cerșetoare, în Moscova și toată lumea o știa. Așa cum în Piatra-Neamț și în toată Moldova toată lumea îl știa pe Moșul Gheorghe Lazăr, dacă ați citit.
Ea este considerată o protectoare a familiei și mai este invocată pentru ajutorul în întemeierea unei familii sau orice alt ajutor în legătură cu familia, dar și pentru ajutorul celor fără casă sau celor care nu au loc de muncă. Ea însăși fiind fără casă, ajută celor care nu au casă la fel cum Sfântul Nectarie pentru că a murit de cancer, ajută pe cei bolnavi de cancer.
Sfântul Cuvios Efrem Sirul – 18 ianuarie
Sfântul Cuvios Efrem Sirul este un mare teolog și imnolog, un poet al bisericii. El nu a fost călugăr, dar a trăit ca un monah în comunitățile siriene de creștini. Să știți că și în zilele noastre sunt mulți oameni care nu sunt călugări dar trăiesc o viață de călugări în lume. Oameni simpli, ori nu s-au căsătorit, ori le-a murit soțul sau soția, sau pur și simplu în tinerețe își aleg ei să stea în lume ca niște călugări. Acești oameni trăiesc cu adevărat o călugărie albă, o călugărie în Duhul Sfânt, în liniște, vin și se spovedesc, ascultă de duhovnic, se împărtășesc, vin la biserică în fiecare zi, nu-i ține nimic. Să știți că și aceea e bine primită. Omul care trăiește în lume și nu se bucură de tot ce s-ar putea bucura dacă ar vrea, își alege o stare de feciorie și face ascultare de duhovnic, de preoți, la mănăstiri, e o viață bineplăcută lui Dumnezeu. Așa a fost și viața Sfântului Efrem Sirul. El este numit har al Duhului, soarele sirienilor, stâlpul bisericii și Sfântul Lacrimilor. Are acele plânsuri care se citesc în post, ca și rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, dar se pot spune oricând dacă simți că își aduce mângâiere sufletească.
La moartea sa, Sfântul Efrem lasă un testament Mucenicilor prin care îi roagă să nu-l înmormânteze fastuos, ci simplu în cimitirul săracilor, iar în loc de flori și miresme să îi dăruiască rugăciunea lor. Îmi aduc aminte acum de părintele Ghelasie Țepeș de la Sighișoara care la fel a spus.
De asemenea, Sfântul Efrem Sirul a scris o epistolă despre preoție, despre responsabilitatea preoției. Și el a fugit de preoție și nu a vrut, a reușit.
Sfântul Isaac Sirul- 18 ianuarie
Sfântul Isaac Sirul este un trăitor în secolul 7, nevoitor, el a ajuns să se roage și pentru diavoli, se ruga la Dumnezeu să-i întoarcă de la mândrie. A scris multe omilii și epistole pentru cei din singurătate și am ales un citat din Sfântul Isac Sirul care spune: ”Fii persecutat mai degrabă decât să fii persecutor. Răstignește-te pe tine mai degrabă decât să răstignești pe alții. Lasă-te nedreptățit mai degrabă decât să nedreptățești pe cineva. Lasă-te asuprit, mai degrabă decât să fii zelos. Preferă bunătatea în locul dreptății. Pacea e mai bună. O mică dar statornică nevoință are mare putere. Că și picătura cea mică și moale, picând mereu, găurăște piatra cea tare. Așa și faptele noastre bune, tot făcându-le încet, încet, ajunge să pătrundă în sufletul nostru împietrit, ca piatra găurită de picături.”
Ce ne face să dobândim un loc lângă Dumnezeu
Nimic nu înmoaie mai mult decât suferința răbdată. Și să știți că o caracteristică citind viețile Sfinților, a fost răbdarea nedreptății. Și Sfântul Nectarie nu a ajuns Sfânt prin viața lui ascetică. Ci a ajuns sfânt pentru că a îndurat foarte multe de la cei din biserică. A îndurat necârtind. Și în viața noastră duhovnicească dobândim cel mai mult har atunci când răbdăm nedreptățile celor din jurul nostru. De aceea să ne bucurăm când suntem nedreptățiți, nu să sărim imediat la gâtul celui care ne nedreptățește, să răspundem la rău cu rău. Ci să răbdăm pentru că Dumnezeu ne pune cunună peste cunună și așa dobândim și noi, nu știu dacă sfințenia, dar un loc acolo lângă Dumnezeu.
Citește și:
Sfinții Trei Ierarhi, prăznuiți astăzi. Semnificația și viața lor