Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, a revenit în forță pe teren, acolo unde și-a modelat renumele printre bucureșteni. Într-un video oficial al autorității locale, edilul este înfățișat în plină acțiune pentru a sprijini băbuțele care nu au posibilitatea, fizică și economică, de a-și vinde marfa din gospodărie în piețe.
În filmulețul postat de Primăria Sectorului 5, Piedone a dispus aducerea unei tarabe galbene, mobile, pentru o băbuță gârbovită de ani, care-și vindea legumele și verdeața în fața unui magazin Mega Image. A vorbit cu femeia, Oancea Niculina, Vărăști, județul Giurgiu, a pupat-o pe frunte pe văduva de 35 de ani, i-a montat femeii o tarabă.
”Trei tarabe galbene în fața magazinului Mega Image, intersecție Calea Rahovei cu 13 Septembrie. Într-o oră cel puțin o tarabă să fie aici, maximum o oră. Să nu stea chircită pe lăzi, pe mai știu eu ce.
De azi înainte are locul ei stabil aici. Are locul ei stabil aici, da?! Mamă, vei avea o tarabă, dacă mai ai o prietenă, două, de la matale de la țară
Luați nume și prenume, altcineva nu stă aici. Hai, mamaie, că-ți vindem și marfa. Cu corcodușele ce facem, acrim ciorba? Cât costă astea, mamă, îi pun pe directori să facă o ciorbă azi.
Consemn Poliția! Dacă a dispărut taraba, dispare casca. Asta e taraba matale, da?”, a reacționat Cristian Popescu Piedone. Care i-a oferit o zi liberă băbuței după ce i-a cumpărat toată marfa cu 100 de lei.
”Am întâlnit o măicuță blândă, cu băsmăluța și șort înflorat, cusut grăbit, și veșminte cu iz de busuioc. Avea doua bagaje cu de-ale gurii, rezemate cât să nu încurce pe nimeni. O mânuță de ardei iuți înșirați câte doi – trei, pe o lădița căpătată și un sfert de punguță cu corcodușe acre și câteva căpățâni de usturoi nou… cateva legături de leuștean toropit de soare. Stătea blânda măicuța pe-o lădița și aștepta mușterii care să-i ia marfa de câțiva leuți…
Da… este una dintre acele femei hăituite ani în șir de polițistii locali “feroce”, amatori de amenzi hilare și imorale…
Dragilor, nu amendam bunici cu palmele tăbăcite de sapă și de brazde! Nu acești oameni sunt infractorii! Și… NU! NU-I trebuie Sectorului 5 palmares de amenzi pentru urzici, pătrunjel și corcodușe vândute de oameni oropsiți la răspântii de drumuri!!!
Pentru bunicii care muncesc ca sa trăiască, pentru bătrânii noștri cu palmele crăpate de sapă… punem tarabe! Și îi ajutăm sa-și vândă ce au prin grădini! Gratuit, desigur!
PS: Dacă vedeți, cumva, bunici zarzavagii hăituiți în Sectorul nostru… dați-mi, va rog, de știre!
Așa să ne ajute Dumnezeu! Cu drag, primarul Piedone!”, a scris primarul pe Facebook.
https://www.facebook.com/Popescu.Piedone/videos/782968392582077/?extid=CL-UNK-UNK-UNK-AN_GK0T-GK1C
Citește și