Wave Resort

VIDEO Paula Seling: ”Îmi spun rugăciunea inimii când mintea mi-o ia razna”

Paula Seling, 42 de ani, a fost invitata unui interviu făcut de părintele Vasile Ioana. Preotul i-a mulțumit în mod special artistei pentru gândurile frumoase și sfaturile oferite de cântăreață, o persoană religioasă, cu ocazia unor serii de interviuri dedicate ”Zilelor femeii creștine”, chiar în interiorul Bisericii ”Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”.

”Când nu mai pot, îmi pun muzică în căști și mă plimb. Sau fac sport, ador înotul. Am eliminat cafeaua și beau, în schimb, ceai verde, făcut cu miere, imediat mă energizează. Când nu mai puteți, rupeți ritmul și faceți ceva pentru voi! Când mă enervez, foarte greu, e jale, totuși. Când se pune capacul, toate alea care am zis că nu mă enervez, se revarsă. Soțul îmi zice că el pleacă puțin, în perioada aia”, a explicat ardeleanca.

Are o relație strânsă cu soțul ei, Radu Bucura, pe care l-a revăzut după ani de zile, căsătorindu-se după 10 zile de la reîntâlnire. Cei doi au 16 ani de mariaj.

”Eu mă trezesc mai greu și atunci el face curat în bucătărie! Într-o familie când oamenii se iubesc nu există o încrâncenare cine câștigă mai mult. Eu sunt moroșan, viteza I și II, el din Brașov e doar în viteza V și VI. La începutul căsniciei noastre, am avut momente când am derapat și eu. Dar am învățat ce înseamnă respectul. Când unul e nervos, celălalt să tacă. Noi, ca oameni, când simțim că ne pierdem în fața furiei, trebuie să ne punem o frână. Eu plec și mă plimb. Sau mă duc și studiez la pian, rup ritmul. Îmi dau peste degete, astfel

Când mintea mi-i ia razna, eu îmi spun rugăciunea inimii. Simt că mă liniștește și-mi luminează mintea. Un alt sfat: să faceți fapte bune pentru semenii noștri. Să nu ardem gazul de pomană, suntem trimiși cu un scop pe acest pământ”, a explicat Paula Seling.

Citește și

Diana Șoșoacă anunță: ”Luis Lazarus are pneumonie”