VIDEO Nicolae Nicușor despre Cornel Dinu, înainte de moarte: ”El cu astea se ocupa!”

Dezvăluirile șocante ale lui Cornel Dinu vizavi de campania europeană din 1983/1984, când Dinamo a jucat semifinalele CCE în dubla cu Liverpool, au intrigat suporterii ”câinilor” și pe foștii jucători de atunci ai bucureștenilor. Dinu era antrenor secund, principal fiind Dumitru Nicolae Nicușor, antrenor care a strâns 4 campionate și două Cupe ale României pentru roș-albi.

În diverse rânduri, inclusiv în cartea sa autobiografică din 2008, Dinu nu i-a recunoscut meritele lui Nicușor. ”Șefii îl considerau depășit pentru acel moment al fotbalului. Închistările sale în vorbă și fapte la antrenament și la joc umpluseră un imaginar pahar”, a notat Dinu în volumul II al cărții sale autobiografice “Jucând cu destinul, zâmbind din iarbă”. Într-un articol din Fanatik, jurnalistul Matei Udrea a deconspirat o discuție pe care a avut-o în cadrul unui interviu cu Dumitru Nicolae Nicușor, înainte de moartea acestuia în 2005.

”Autorul acestor rânduri a apucat să stea însă de vorbă cu Dumitru Nicolae Nicușor cu câțiva ani înainte ca acesta să înceteze din viață. Versiunea sa era cu totul alta: “Dinu a distrus o mare echipă! Se ocupa doar cu jocurile de culise și cu sforile. După sezonul în care am jucat semifinalele Cupei Campionilor, când am revenit din vacanță, la reluarea pregătirilor, am mers cu echipa în cantonament, la munte. Dinu n-a venit, își luase concediu. De fapt, își petrecea timpul pe la Ministerul de Interne, mă săpa!

Într-o zi, m-am pomenit cu un telefon, să cobor din cantonament la București, că sunt convocat la club. Am plecat cu mașina, habar n-aveam că, în timp ce eu mă duceam, din sens invers, spre cantonament, venea Dinu, care fusese numit în locul meu. Ce s-a întâmplat mai apoi, cât de bun antrenor era, cum știa el să pregătească o echipă, s-a văzut în rezultate. Cu Dinu antrenor, Dinamo a fost eliminată în turul II al Cupei Campionilor, de Bordeaux, echipă pe care Craiova o eliminase cu un an înainte. A intrat în altercații cu jucătorii și a fost dat afară înainte să termine campionatul”.

Dinu a fost instalat în locul lui Nicușor după campania glorioasă din 1983/1984, Dinamo fiind la acel moment prima echipă din România ce se califica într-o fază atât de avansată în CCE, actuala Champions League. ”Câinii” luaseră de trei ori la rând titlul în prima divizie și eliminaseră Hamburg, deținătoarea trofeului! Cu Dinu, antrenor, Dinamo a trecut de Omonia Nicosia (4-1 și 1-2), dar a fost eliminată în turul II CCE de către Bordeaux (0-1 și 1-1). Dinu a zis deunăzi că eșecul cu francezii s-a produs deoarece o geantă cu 25.000 de dolari n-ar mai fi ajuns la arbitri. Cu 8 egaluri în 22 de etape, Dinu a fost înlăturat în acel sezon de la echipă.

Citește și

Băsescu explică demiterea lui Streinu-Cercel: “A deranjat planurile…”

No Comments Yet

Comments are closed