--> -->

VIDEO Marius Constantin apare în noul videoclip al iubitei

Marius Constantin, 38 de ani, este liber de contract după ce a terminat contractul cu FC Argeș și până să se gândească dacă-și pune ghetele în cui sau mai rămâne în fotbal a devenit vedetă în noul videoclip al iubitei sale, care este cântăreață.

Fotbalistul este într-o relație de la începutul anului cu artista Miruna Lazea (23 de ani), care este supranumită „Perla Banatului”.  Acum, fotbalistul a apărut alături de ea în videoclipul piesei „Fusta mea”, lansat pe 2 august.

În clipul filmat într-un peisaj montan, Marius Constantin apare alături de Miruna. Încearcă să o cucerească oferindu-i un buchet de flori, culese chiar de el, și dansează pe versurile prin care Miruna își exprimă iubirea față de fotbalist.

„Eu nu credeam că pot să iubesc un vagabond. Vagabondul vieții mele ești”, sunt versuri pe care Miruna i le dedică lui Constantin în respectivul videoclip.