Episcopul Macarie al Europei de Nord a ținut, în Suedia, o predică extrem de emoționantă în care a vorbit despre Sfinții Îngeri și Sfântul Nectarie de la Eghina. La Trollhättan, Preasfințitul Macarie Drăgoi a relatat, cu lacrimi în ochi, un episod cutremurător din copilăria lui Anastasie, cel care avea să devină, peste timp, Sfântul Nectarie de la Eghina.
”Și, într-adevăr, îngerul i-a spus ce era scris pe hârtie: era două păcate pe care nu putuse să și le amintească, iar acum, cu ajutorul îngerului, le-a mărturisit îndată duhovnicului”, a cuvântat, emoționat, Preasfințitul Macarie, atunci când a relatat mărturia despre îngeri. Vorbind despre Sfântul Nectarie de la Eghina, părintele episcop Macarie a relatat un episod din copilăria sfântului și a izbucnit în lacrimi.
”Ceea ce vreau să vă spun din viața sa astăzi nu are legătură cu încercările sale din vremea maturității, ci un episod din copilăria sa. Pe acea vreme, Nectarie se numea Anastasie și era un copil sărac, sărman, care muncea pentru a se putea întreține și a-și ajuta familia. Copilăria micuțului Anastasie, a viitorului părinte Nectarie, era foarte grea.
Micuțul, în familia sa săracă, muncea pentru a se întreține dar și pentru a-i întreține pe ceilalți din casa sa și pe cei mult mai săraci, mult mai nevoiași decât el. Copilăria sa a fost foarte grea, nespus de grea. Copilăria lui însemna, spune aghiograful: ”Foame, frig, singurătate, durere. Foame, durere, lacrimi și iar lacrimi, singurătate, durere”. Bietului copil i se arată, într-o noapte, în vis, Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, și-l întreabă de ce plânge?
Iar Anastasie, a doua zi, pentru că nu știa cum să răspundă Mântuitorului Hristos la întrebare, cu naivitatea și inocența tipică copilăriei, s-a hotărât să Îi scrie Mântuitorului Iisus Hristos o scrisoare: ”Hristoase al meu, m-ai întrebat în vis de ce plâng. Iată! Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălțările de mi-au ieșit degetele afară și mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseară la stăpânul meu și m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă alor mei, să-mi trimită ei haine și încălțăminte. Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici și n-am trimis maicii mele nici un bănuț… Acum, ce să mă fac? Cum o să scot la capăt fără haine în această iarnă friguroasă? Tot muncind, s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc Iisuse. Mă închin Ție și Te iubesc eu, robul Tău, Anastasie”.
Apoi, micuțul Anastasie a pus această scrisoare în plic și a scris pe plic destinatarul: ”Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – în ceruri”. A găsit pe cineva ca să ducă această scrisoare la poștă. Pronia a făcut ca în acea zi, acel om care s-a oferit să-l ajute pe Anastasie și să-i ducă plicul la poștă, văzând că este un destinatar cu totul neobișnuit, a îndrăznit să deschidă plicul și să citească scrisoarea.
Înduioșându-se și luând decizia să-l ajute, acest binefăcător a făcut un colet cu toate cele de trebuință. A pus și hăinuțe, a pus și încălțăminte, a pus de toate și pentru el și pentru sărmanii pe care îi avea acasă și pe care trebuia să îi întrețină micuțul Anastasie. Pe colet a menționat la expeditor: ”De la Hristos, pentru Anastasie”.
Iată, ce pildă minunată, preaiubiții mei! Iată, cu câtă nevinovăție a scris micuțul și câtă bună îndrăzneală a avut față de Hristos, iar Hristosul cel milostiv a fost foarte prompt în răspunsul Său. În împrejurările acestea grele din viața noastră Hristos întotdeauna lucrează prin oamenii Săi. Se face brațele și umărul tuturor prin oamenii Săi buni. Așadar, preaiubiții mei, să nu deznădăjduim și să nu fim nepăsători, ci să stăruim cu toții să trimitem și noi la fel ca și micuțul Anastasie scrisori către ceruri, rugându-ne Celui care le plinește pe toate să ne dea răspuns și ajutor”, a relatat, profund emoționat, episcopul Europei de Nord.
Citește și
