VIDEO 1 iunie altfel. Cum au fost făcuți fericiți copiii la care nimeni nu se gândește

Cum arată 1 iunie într-o familie normală cu copii? Părinții nu știu cu ce cadouri și unde să-i ducă pe micuți să sărbătorească cum se cuvine ziua lor. Însă, un preot care are și el doi copii acasă a plănuit ca anul acesta să facă ceva și pentru cei pe care nu are cine să-i mângâie, să le spună o vorbă bună, să le aducă cadouri, să le vorbească despre Dumnezeu.

Părintele Marcel Stavără de la Biserica Icoanei a strâns câțiva Voluntari și a început încă de ieri să împartă daruri. Prima dată la Centrul de Îngrijire și Găzduire Neghinița, unde se află mai mulți copii cu probleme mari de sănătate, aflat în apropiere de Piața Gemeni. Acolo părintele a dăruit centrului pentru fiecare cameră și câte o icoană cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, o copie a celei care se află la biserica Icoanei.

Astăzi, de 1 iunie, la ora 9:00, altă locație, pe strada Traian 144 din București se află 40 de copii cu handicap care au atâta nevoie de dragoste, de înțelegere, de acceptare, de speranță și de credință în Dumnezeu.  Părintele a adus pentru fiecare cameră icoane, le-a împărțit copiilor cadourile alături de voluntari, iar la final au spus împreună rugăciunea ”Tatăl nostru” și au cântat în cor ”Hristos a înviat”.

Nu vă imaginați că dacă au probleme atât de mari de sănătate nu sunt talentați. Părintele a primit în dar mai multe picturi superbe făcute de ei. O fetiță însă a emoționat pe toată lumea. A îmbrățișat și a pupat pe toți cei prezenți oferind o lecție de iubire pe care unii dintre noi am uitat-o.