Victor Ciutacu după ce Rareș Bogdan și-a etalat Rolex-ul la piață: ”Nu-s și eu capabil să fiu canalie și negustor”

Realizatorul TV Victor Ciutacu a izbucnit după ce fostul jurnalist Rareș Bogdan a apărut cu un ceas Rolex de 30.000 de euro în piață și a susținut că respectiva ”bijuterie” și-a achiziționat-o din activitatea de jurnalist.

Ciutacu e de părere că prin declarația lui, Rareș Bogdan a adus grave deservicii presei, domeniu în care mare parte din angajați nu câștigă salarii mari.

”Deserviciu presei”

„Nu există deserviciu mai mare făcut presei decât diverșii întâmplați și îmbuibați care-și afișează opulența cu justificarea că au bani din ce au produs în media.

Înainte de toate, nu toți din presă șantajează, iau șpagă, au SRL-uri sau ONG-uri care căpușează Guvernul, ministerele, societățile de stat, partidele.

”Mă umflă râsul”

Ba, dimpotrivă, raportat la marea masă a jurnaliștilor, sunt extrem de puțini. Și e un scuipat pe majoritatea oamenilor, cei cinstiți, care trăiesc exclusiv din meseria asta.

Cât despre performanțele profesionale ale îmbogățiților, tiraj/rating/încasări din publicitate, mă umflă râsul când îi aud cum se umflă ca broaștele pe bordură. Și, uneori, amărăciunea că nu-s și eu capabil să fiu 5 minute canalie și negustor”, a reacționat Ciutacu.

Citește și

Zelenski: „Există veşti importante din România. Băieţii noştri vor fi instruiţi acolo”