Sfânta Filofteia, considerată ocrotitoarea copiilor și a fetelor care vor să se căsătorească, este prăznuită în fiecare an, pe 7 decembrie și este sărbătoare cu cruce neagră în calendarul creștin-ortodox.
Viața Sfintei Filofteia
Sfânta Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea, într-un sat de lângă orașul Târnovo, care pe atunci era capitala ”imperiului româno-bulgar”, întemeiat și condus o vreme de frații Petru și Asan, români de neam. I s-a dat la botez numele Filofteia, care în grecește înseamnă ”iubitoare de Dumnezeu”, lucru pe care îl va dovedi pe tot parcursul scurtei sale vieți pământești.
Conform tradiției, și mama viitoarei sfinte era româncă de neam, din sudul Dunării și o femeie foarte evlavioasă. De a ea a deprins Filofteia de când era doar o fetiță mică dragostea de Dumnezeu și de aproapele, faptele de milostenie, rugăciunile, postul și alte virtuți care trebuie să împodobească sufletul unui adevărat creștin. La 6 ani, Filofteia și-a pierdut mama care a fost răpusă de boală.
Cu încredere în Dumnezeu, a rămas alături de tatăl ei în casa părintească și a urmat îndeaproape modelul mamei ei, fiind foarte milostivă și credincioasă.
După o vreme tatăl ei s-a recăsătorit, luându-și o femeie cu o viață cu totul diferită de cea a primei sale soții. Această femeie nu o iubea pe Filofteia, obișnuită cu rugăciunea, cu postul și cu mila față de aproapele. Ba mai mult, aceasta o ura, mai ales când mergea la biserică, se ruga sau făcea fapte de milostenie. Mama vitregă încearca să-l întărâte și pe tatăl copilei împotriva acesteia.
Dar toate vorbele urâte, bătăile și muncile la care o puneau tatăl și mama vitregă, n-au putut să o abată de la virtuțile care îi împodobeau sufletul, mai ales de la milostenie. În inima ei se întipăriseră cuvintele Mântuitorului: ”Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei, 5,7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecată: ”Veniți, binecuvântați Tatălui meu și moșteniți împărăție cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, străin am fost și M-ați primit, gol am fost și m-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 34-36)
Între altele, de multe ori când ducea mâncare tatălui ei la câmp, o parte din ea o dădea unor oameni săraci. Într-una din zile, pe când avea 12 ani, aceasta a urmărit-o ca să vadă ce face cu mâncare pe care trebuia să i-o aducă la câmp. Încredințându-se ca o dădea celor lipsiți, s-a înfuriat atât de tare, încât a scos securea pe care o purta la brâu și a aruncat-o asupra fetei. A rănit-o la un picior, încât după puțină vreme și-a dat sufletul.
Tatăl, înspăimântat de uciderea propriei sale fete, a încercat să-i ridice trupul spre a-l înmormânta. Dar Dumnezeu a îngreunat în așa fel cinstitul ei trup, încât nici tatăl ucigaș, nici alți oameni n-au putut să-l ridice. Îngrozit, a alergat la arhiepiscopul cetății Târnovo, istorisindu-i toate cele întâmplate.
Arhiepiscopul, împreună cu mai marii cetății, cu preoți, călugări și mulțime de credincioși, s-au îndreptat spre locul în care se afla trupul neînsuflețit al tinerei Filofteia. Toți s-au încredințat că erau în fața unei minuni dumnezeiești.
Moaștele ei au rămas la Târnovo și au fost aduse în Țara Românească numai după anul 1393, când țaratul bulgar de la Târnovo a fost ocupat de turci. Se pare că de aici au fost duse pentru scurt timp la Vidin, probabil până în 1396. Pentru a nu fi profanate, au fost oferite domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418), care le-a așezat în biserica Sfântul Nicolae din Curtea de Argeș, pe atunci catedrală mitropolitană, ctitoria domnitorilor Basarab I Întemeietorul și Nicolae Alexandru, fiul său.
Moaștele Sfintei au rămas acolo până în 1893, când, datorită stării de degradare în care a ajuns biserica, au fost mutate în bisericile Sfântul Gheorghe, apoi la Adormirea Maicii Domnului-Olari, din aceeași localitate. În timpul primului război mondial, când o bună parte din țară era ocupată de trupe străine, au fost duse în paraclisul mănăstirii Antim din București. După încheierea războiului au fost readuse la Curtea de Argeș, dar de data aceasta în măreața biserică ctitorită de Neagoe Vodă Basarab. Din 1949 au fost mutate în paraclisul din incinta acestei biserici, unde se găsesc și astăzi.
Citește și
ROMÂNIA FRUMOASĂ Biserica îngropată din Istria, o clădire cu totul specială