Sfântul Mina este prăznuit în fiecare an pe 11 noiembrie, fiind sărbătoare cu cruce neagră în calendar. El este considerat ocrotitorul păgubiților.
Sfântul Mare Mucenic Mina era egiptean de neam, de loc din cetatea Nichios, aproape de Memfis. El a trăit în vremea împăraților Dioclețian și Maximian(238-305). Tatăl său se numea Eudoxie și era fiul guvernatorului Pludianes. Deși era fiu de guvernator, Eudoxie era cunoscut pentru virtutea și bunătatea sa.
Mama Sfântului Mina se numea Eufimia, femeie credincioasă care își petrecea timpul în rugăciune și fapte bune. Adesea postea până seara. Găsea mereu prilejul să facă milostenie celor sărmani: bolnavilor, orfanilor, văduvelor și străinilor. Era însă stearpă și de aceea se ruga adesea cu multă osârdie pentru dobândirea unui fiu. Odată, cu ochii plini de lacrimi s-a rugat mai stăruitor să aibă măcar un copil. Ajungând în fața icoanei Maicii Domnului și continuându-și cu umilință rugăciunea pentru nașterea de fii, a auzit vocea Pruncului Iisus spunând: ”Amin”.
Sfântul Mina s-a născut în anul 285
Într-adevăr, Dumnezeu le-a împlinit rugăciunea și așa au avut un fiu care s-a născut în anul 285, primind numele de Mina. Ziua nașterii Sfântului Mucenic Mina a fost o zi de mare bucurie. Atunci, tatăl său a poruncit eliberarea unora dintre cei robiți și a sporit milostenia față de orfani și de văduve.
Sfântul Mina a avut parte de o aleasă educație, iar părinții au avut grijă să-I îndrume și în dobândire a virtuților creștine. De mic, dorea să se roage, să meargă la biserică, îi plăcea să citească Sfânta Scriptură și, ca un dar deosebit de la Dumnezeu, se ruga continuu. Avea mereu în minte cuvintele din Sfânta Scriptură: ”Rugați-vă neîncetat” (1 Tesaloniceni 5,7).
Tatăl său a murit când avea 11 ani
Dar, pe când avea 11 ani, tatăl său a murit departe de casă, trimis ca guvernator într-o provincie africană. În anul 299 a murit și mama sa, însă, datorită credinței în Hristos, Sfântul se mângâia că ei sunt la Dumnezeu și că se roagă pentru el. Moștenise de la părinți nu doar o mare avere, ci și o bogăție duhovnicească. Așadar, și el urma milostenia părinților cu aceiași dărnicie, deși era foarte tânăr.
După anul 300, în urma unui decret imperial, prin care tinerii din provincii erau recrutați pentru serviciul militar, și tânărul Mina a mers ca ostaș puternic, curajos dar și plin de har.
Datorită bunătății sale, era iubit de toți. În scurtă vreme tribunul Firmilian îl numește adjunctul său, aflându-se cu armata în ținutul Cotieon din provincia Frigia, în Asia Mică.
În acea vreme, însă, împărații de la Roma au dat legi împotriva creștinilor, decrete de persecuție și mai aspre, în toate provinciile imperiului creștinii fiind siliți să se închine zeilor păgâni.
Sfântul Mina și-a împărțit averea și s-a retras în pustiu
În asemenea împrejurări ofițerul Mina s-a hotărât să-și împartă averea și să se retragă în pustiu. Aici, a locuit în post și rugăciune cinci ani, primind har de la Dumnezeu și puterea de a face minuni. El îmblânzea fiarele sălbatice cu puterea rugăciunii și se apropia de șerpii veninoși fără să se teamă de moarte.
Primind vestire de la Dumnezeu să meargă la propovăduire și la mucenicie, Sfântul Mina s-a rugat Domnului să-l întărească, să-l lumineze și să-l ocrotească. De atunci, s-a întărit cu gândut că Dumnezeu îl dorește ca mărturisitor și Mucenic. Odată, în rugăciune, a auzit un glas ceresc zicându-i: ”Binecuvântat ești Mina, că ai fost chemat din tinerețe la dreapta credință. Vei primi în numele Sfintei Treimi pentru care te lupți, trei cununi veșnice: una pentru feciori, una pentru pustinicie și a treia pentru mucenicie. Oamenii din toate popoarele te vor cinsti, iar tu vei primi mărirea veșnică în Împărăția Mea”.
A părăsit pustiul și a mers în lume să mărturisească credința
La auzul acestor cuvinte, Sfântul Mina a fost însuflețit de Duhul Sfânt și o mare bucurie l-a cuprins. Dragostea de Dumnezeu l-a făcut să părăsească pustiul și să meargă în lume, propovăduind legea lui Hristos din loc în loc, și curățindu-și sufletul cu postul și rugăciunea. Așa a revenit și în cetetea Cotieon din Frigia, unde altădată avea cinstea și rangul de ofițer roman. Pe atunci, oastea era condusă de dregătorul Arghirisc, iar căpetenie a cetății era un anume Pir.
Ivindu-se prilejul unui mare praznic în cetate, la care era adunat mult popor, pentru jocurile care se desfășurau în cinstea zeilor, Sfântul Mina, aprins fiind de râvna pentru Hristos, a stat la loc înalt, de unde putea fi văzut, și de acolo propovăduia cu multă îndrăzneală pe Hristos, singurul, adevăratul Dumnezeu. Chiar a grăit către cei adunați: ”Aflatu-m-am celor care nu mă caută, arătatu-m-am celor care nu întreabă de mine”.
Toți priveau către el, deoarece fața îi strălucea și curajul lui era nemăsurat. Câțiva ostași l-au recunoscut pe fostul ofițer Mina din oastea condusă de tribunul Firmilian.
Conducătorul cetății l-a chemat și l-a întrebat pentru ce părăsise oastea, și mai ales, pentru ce mărturisea credința în Hristos, știind de asprele pedepse pentru cei care nu li se închină zeilor.
Atunci, Sfântul i-a răspuns că este robul lui Iisus Hristos, ostaș al Dumnezeului Celui adevărat, care împărățește în cer și pe pământ.
Mucenicia Sfântului Mina
Auzind acestea, mai-marele cetății a poruncit ca Sfântul să fie pus în lanțuri și închis în temniță. A fost apoi îndemnat să se lepede de Hristos, dar Sfântul a rămas statornic în mărturisirea credinței, deși l-au supus la chinuiri groaznice: a fost bătut crunt cu vine de bou și stujit cu unghii de fier, i-au fost frecate rănile cu păr aspru, a fost apoi ars cu torțe până când i s-au ivit oasele.
Un anume Eliodor, care privea la chinurile Sfântului, a strigat către călăi: ”Acești creștini se bucură să fie chinuiți, că moartea pentru ei este mai de preț decât viața. ” Atunci, cei ce l-au chinuit, văzând că toate felurile de chinuri nu folosesc la nimic, l-au trimis la guvernator.
Acesta supunându-l la alte multe chinuri, a poruncit să fie tăiat cu un fierăstrău. Dar fierăstrăul s-a îndoit ca ceara încălzită. Și aici, Sfântul Mina a simțit mâna ocrotitoare a mântuitorului Hristos, care i se arătase în temniță și care l-a întărit și i-a tămăduit rănile. În cele din urmă, guvernatorul și căpeteniile au hotărât să li se taie capul.
Așa s-a încheiat mucenicia Sfântului, în timpul domniei celor mai cruzi împărați persecutori, Dioclețian și Maximian, luând de la Dumnezeu cununa muceniciei, în anul 309.
Soldații au aprins un foc mare pentru a fi ars trupul Sfântuluim dar acesta a rămas neatins de foc. Câțiva credincioși au reușit apoi să ia trupul Sfântului, l-au înfășurat într-un giulgiu, l-au dus în Egipt și l-au îngropat cu multă evlavie. Așa a vrut Dumnezeu să fie cinstite moaștele sale, din care o mică parte, peste vremuri, a ajuns la biserica Sfântul Mina din București, unde se află o icoană făcătoare de minuni a Mucenicului și unde an de an în acest an este un pelerinaj.
Minunile săvârșite de Sfântul Mare Mucenic Mina au fost consemnate de patriarhul Timotei al Alexandriei(380-385) și, datorită acestora, Sfântul este socotit ocrotitorul celor păgubiți. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.
