Vești despre situația lui Sorescu: ”Transferul acesta i s-ar potrivi. Dar trebuie să-și dea creditorii acceptul”

Dinamo a învins Clinceni cu scorul de 3-1, a adunat 6 puncte în trei etape, iar Deian Sorescu este golgeterul la zi al Ligii 1, cu 5 reușite. Conducerea clubului a transmis că poate lua în calcul despărțirea de fotbalistul de 23 de ani, însă doar pentru o sumă importantă. S-a vorbit de un milion de euro, plus procente la revânzare.

Fost președinte al ”câinilor” în 2015, Dinu Gheorghe îl vede pe Deian Sorescu să joace în Germania sau Franța, dar crede că internaționalul ar trebui să facă înainte pasul către o echipă precum Slavia Praga, unde s-ar putea impune.

Având în vedere faptul că Dinamo se află în insolvență, Deian Sorescu poate pleca din Ștefan cel Mare doar dacă se va decide la masa credală ca acesta să fie lăsat să se transfere, dar șansele ca acest lucru să se întâmple până în septembrie sunt mici.

”De ce să fie Dennis Man un reper pentru noi? Nu înțeleg. La el a fost și un marketing foarte bun. Nu cred că l-ar ajuta pe Sorescu un transfer la FCSB. El trebuie să meargă într-un campionat din primele 8. Îmi vine greu să cred că s-ar putea adapta în Germania sau Franța și nici nu avem o imagine foarte bună acolo. Jucătorii nu au lăsat o impresie foarte bună acolo.

Ar putea să meargă în Cehia, la Slavia Praga, acolo unde s-ar putea impune. Sau poate merge în Turcia. Nu știm cum va reacționa într-un campionat în care poate sta pe bancă. E o problemă la el pentru că Dinamo nu poate trasfera un jucător fără un consiliu, trebuie să se facă masa credală. Creditorii trebuie să își dea acceptul. Există șansa ca până pe 5 septembrie să nu fie transferat”, a spus Dinu Gheorghe pentru ProSport Live.

Despre Deian Sorescu a vorbit și Dan Alexa, antrenorul lui CSM Reșița. ”Nu îmi dau seama cât valorează Sorescu, dar este unul dintre jucătorii buni din Liga 1. Merită un preț bun pentru că este polivalent, are forță, viteză și o tehnică bună. Sorescu a crescut foarte mult. Are foarte multă încredere și pentru că a primit banderola.

Eu cred că i s-ar potrivi campionatul din Germania pentru că îi convin contrele, dar nu știu dacă e la nivel de Germania din punct de vedere al forței. Eu cred că nu i s-ar potrivi Italia”, a spus și Dan Alexa.

Citește și

Klaus Iohannis dă vina pe șoferi și parlamentari pentru accidentele cu morți: ”Legislația poate înăsprită”